joi, 03 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Un bărbat din Bălți a fost salvat din flăcări datorită unui adolescent
Captură de ecran. Sursa: eSP.md

VIDEO/ Un bărbat din Bălți a fost salvat din flăcări datorită unui adolescent

Un adolescent din municipiul Bălți a contribuit la salvarea unui bărbat dintr-un apartament cuprins de flăcări. Băiatul în vârstă de 15 ani a observat incendiul și a alertat pompierii care se aflau în apropiere, unde interveniseră pentru stingerea unui tomberon cu gunoi.

Cazul a avut loc în seara zilei de 2 septembrie, într-un bloc cu cinci nivele de pe strada Victoriei 54. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că minorul i-a anunțat pe pompieri că un apartament de la etajul întâi este cuprins de flăcări și că în interior se află o persoană.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că focul a cuprins un apartament cu două camere și că în interior se afla bărbatul în vârstă de 62 de ani, conștient, dar căzut la podea.

„Salvatorii au evacuat prompt bărbatul în vârstă de 62 de ani. Acesta a suferit arsuri de gradul II și III la membrul inferior stâng. Pompierii i-au acordat primul ajutor medical, ulterior bărbatul fiind preluat de medici și transportat la Spitalul Municipal din Bălți pentru îngrijiri medicale specializate”, notează IGSU.

Incendiul a fost localizat la ora 20:51 și lichidat complet la 21:26. Flăcările au deteriorat parțial bunurile materiale dintr-o cameră.

În cazul izbucnirii unui incendiu, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112 și să comunice cât mai exact adresa, precum și dacă există persoane în pericol.

0:00
/0:02
0:00
/0:06

Sursa video: eSP.md