VIDEO/ Schemă de proporții cu trotinete și triciclete electrice din China. Aproape un milion de lei, ridicat la percheziții
O schemă prin care trotinete și triciclete electrice ar fi fost importate din China cu declararea unor date denaturate a ajuns în atenția oamenilor legii. Prejudiciul provocat statului este estimat la aproximativ patru milioane de lei, iar în urma perchezițiilor desfășurate în Chișinău și în sudul țării au fost ridicați circa un milion de lei, bani despre care anchetatorii presupun că provin din activitățile ilegale.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), schema a fost documentată împreună cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și vizează importuri realizate pe parcursul anului 2025.
Anchetatorii susțin că firma vizată ar fi prezentat informații denaturate referitoare la caracteristicile trotinetelor și tricicletelor electrice aduse din China. Prin această metodă, compania ar fi reușit să reducă în mod nejustificat valoarea drepturilor de import pe care trebuia să le achite statului.
Investigația nu se limitează însă doar la presupusele nereguli comise la import. Oamenii legii cercetează și modul în care ar fi fost folosiți ulterior banii obținuți. Potrivit PCCOCS, ar fi fost întreprinse acțiuni pentru ascunderea provenienței veniturilor ilegale, fiind investigate inclusiv presupuse fapte de spălare a banilor.
În cadrul dosarului, procurorii și ofițerii INI au efectuat mai multe percheziții în municipiul Chișinău și în sudul Republicii Moldova. Acțiunile au vizat atât compania implicată în importuri, cât și un distribuitor despre care anchetatorii afirmă că ar fi avut rol de complice.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat aproximativ un milion de lei. Procurorii urmează să stabilească proveniența exactă a banilor și legătura acestora cu presupusa schemă.
Au fost ridicate și mai multe mijloace de transport electrice, care urmează să fie supuse expertizelor. Totodată, anchetatorii au confiscat pentru examinare contracte, facturi și înscrisuri de ciornă considerate relevante pentru dosar.
În continuare, administratorul companiei vizate și distribuitorul urmează să fie cercetați în calitate de bănuiți. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, a persoanelor implicate și a circuitului banilor.
PCCOCS precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar vinovăția poate fi stabilită doar printr-o hotărâre judecătorească definitivă.