marți, 23 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Ministra Afacerilor Interne face clarificări după împușcăturile de la Inspectoratul de Poliție Centru
Foto: gov.md

VIDEO/ Ministra Afacerilor Interne face clarificări după împușcăturile de la Inspectoratul de Poliție Centru

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) confirmă că incidentul produs pe 19 decembrie la Inspectoratul de Poliție Centru din Chișinău este investigat atât penal, cât și disciplinar. Potrivit autorităților, focurile de armă nu au fost trase din arma din dotare a polițistului, ci din arma personală a acestuia, deținută legal și care ar fi avut anumite defecțiuni.

Declarațiile au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care a precizat că Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat imediat după incident.

„Pentru a exclude oricare formă de acuzare și mușamalizare, imediat a fost sesizată Procuratura, care examinează cazul”, a declarat ministra.

În paralel, în aceeași zi a fost inițiată și o anchetă de serviciu disciplinară, menită să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.

Potrivit MAI, în urma primelor verificări, s-a stabilit că au fost efectuate trei împușcături, nu 30, așa cum s-a vehiculat inițial în spațiul public.

„Conform declarațiilor polițistului vizat, cele trei focuri de armă au fost efectuate din arma personală, deținută legal, care ar fi avut anumite defecțiuni. Toate aceste aspecte urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei armei”, a mai precizat ministra.

Autoritățile dau asigurări că, în momentul incidentului, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile și nu au fost implicate alte persoane.

0:00
/2:14

Amintim că în urma incidentului, au fost eliberați din funcție polițistul vizat, precum și conducerea Inspectoratului de Poliție Centru, fiind vorba de șeful și șeful adjunct.

Cauza penală este în prezent examinată de Procuratură, iar rezultatele expertizei urmează să clarifice toate circumstanțele producerii incidentului.

Trei persoane au fost eliberate din funcție după incidentul de la Inspectoratul de Poliție Centru, unde s-ar fi tras focuri de armă
În urma incidentului produs la Inspectoratul de Poliție Centru din capitală, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, unde s-ar fi tras focuri de armă, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că au fost eliberate din funcție trei persoane, fiind vorba de polițistul vizat în incident, șeful Inspectoratului de