Vești bune. Republica Moldova și-a dublat exporturile de struguri de masă către UE
Vești bune. Republica Moldova şi-a dublat exporturile de struguri de masă către Uniunea Europeană (UE). Despre acest lucru a comunicat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care subliniază că progresul înregistrat reflectă „nu doar calitatea strugurilor moldovenești, ci și munca agricultorilor, combinată cu eforturile Guvernului de a oferi acces la noi piețe de desfacere”. În același timp, potrivit lui Alaiba, Federația Rusă a pierdut aproape complet importanța ca piață de desfacere.
Cifrele arată că, în primele 10 luni ale lui 2024, valoarea exporturilor de struguri către țările UE a ajuns la 627 milioane de lei - o creștere de 1,9 ori față de aceeași perioadă a anului trecut, susține ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
„Acest progres reflectă nu doar calitatea strugurilor moldovenești, ci și munca extraordinară a agricultorilor noștri, combinat cu eforturile Guvernului de a oferi acces la noi piețe de desfacere”, a scris, vineri, Dumitru Alaiba, pe pagina sa de Facebook.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În plus, exporturile de struguri către UE au înregistrat o creștere semnificativă, ajungând de la 36% în 2021 la 74% în 2024. România și Polonia rămân principali parteneri comerciali pentru R. Moldova.
În același timp, potrivit ministrului Dezvoltării, Federația Rusă a pierdut aproape complet importanța ca piață de desfacere, cota sa reducându-se de la 48% în 2021 la doar 6% în 2024.