marți, 14 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Ungaria, pe cale să-și schimbe președintele. Parlamentul a adoptat un amendament care prevede încetarea mandatului
Tamás Sulyok. Sursa foto: hungarytoday.hu

Ungaria, pe cale să-și schimbe președintele. Parlamentul a adoptat un amendament care prevede încetarea mandatului

Parlamentul Ungariei a adoptat luni cel de-al 17-lea amendament la Constituție, care prevede încetarea imediată a mandatului președintelui Tamás Sulyok. Potrivit presei internaționale, premierul Péter Magyar îl acuză pe șeful statului că a acționat ca un aliat al fostului prim-ministru Viktor Orbán și că nu și-a îndeplinit rolul constituțional de a împiedica măsurile considerate nedemocratice adoptate în timpul guvernării partidului Fidesz.

După cum notează Associated Press, amendamentul prezentat de Guvernul Magyar ca având drept scop „restabilirea democrației bazate pe statul de drept”, a fost aprobat cu 139 de voturi pentru și șase împotrivă în Parlamentul de 199 de membri.

Votul a fost posibil după ce partidul de guvernământ Tisza, care deține o majoritate de două treimi în urma victoriei categorice din alegerile parlamentare din aprilie, și-a folosit majoritatea constituțională pentru a modifica legea fundamentală.

Deputații partidului de opoziție Fidesz au boicotat ședința și au părăsit sala înaintea votului.

Reuters scrie că pachetul de modificări constituționale prevede încetarea imediată a mandatului lui Tamás Sulyok, alegerea de către Parlament a unui nou președinte până la intrarea în vigoare a unei noi Constituții sau pentru cel mult cinci ani, introducerea unei limite de 12 ani pentru mandatele parlamentarilor și pensionarea obligatorie a judecătorilor Curții Constituționale care au împlinit vârsta de 70 de ani. Măsura îl vizează inclusiv pe președintele Curții Constituționale, Péter Polt, considerat un apropiat al fostului premier Viktor Orbán.

Totodată, amendamentul creează cadrul pentru înființarea unei structuri care să investigheze presupuse abuzuri financiare din perioada guvernării Fidesz.

„Ar fi o trădare a națiunii ungare dacă nu am modifica această Constituție. Partidul Tisza a primit un mandat clar de două treimi pentru a desființa acest sistem”, a declarat Péter Magyar înaintea votului, anunțând că în toamnă va începe un amplu proces de consultare publică pentru redactarea unei noi Constituții.

Potrivit BBC, președintele Ungariei are la dispoziție cinci zile pentru a promulga amendamentul sau pentru a-l trimite Curții Constituționale spre analiză.

Péter Magyar a avertizat că, dacă Sulyok va refuza să semneze legea, Parlamentul va declanșa procedura de suspendare, care l-ar îndepărta automat din funcție.

O altă opțiune ar fi demisia voluntară a președintelui, pentru evitarea unei crize constituționale, variantă pe care Guvernul Magyar i-a cerut anterior să o ia în considerare.

Fidesz susține că amendamentul oferă Guvernului puteri arbitrare și reprezintă un atac fără precedent asupra ordinii constituționale. Formațiunea lui Viktor Orbán a calificat modificările drept instaurarea unei „tiranii”, iar liderul grupului parlamentar Fidesz, Gergely Gulyás, și-a anunțat demisia, motivând că limita de 12 ani pentru mandatele parlamentarilor îl împiedică să mai candideze la următorul scrutin.

Săptămâna trecută, Fidesz a organizat și un protest împotriva modificărilor constituționale, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane, însă Viktor Orbán nu a fost prezent.

Péter Magyar conduce Guvernul Ungariei din 9 mai 2026, după ce partidul său, Tisza, a câștigat alegerile parlamentare din 12 aprilie, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán.

De la preluarea mandatului, Guvernul Magyar a început desființarea mai multor instituții și structuri create în perioada Fidesz, susținând că acestea au contribuit la erodarea democrației și la consolidarea controlului politic asupra statului.

Parlamentul Ungariei a aprobat tăieri salariale pentru deputați, premier și miniștri
Adunarea Națională a Ungariei a aprobat pe 8 iunie reducerea salariilor brute pentru deputați, prim-ministru și miniștri, în cadrul unui pachet de măsuri de austeritate inițiat de premierul Péter Magyar. Proiectul a fost adoptat cu votul a 189 dintre cei 199 de membri ai legislativului de la Budapesta. Potrivit publicației
Viktor Orbán pierde puterea după 16 ani. Péter Magyar câștigă alegerile din Ungaria și promite schimbări majore
Ungaria trece printr-o schimbare politică majoră, după ce partidul de opoziție Tisza, condus de Péter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică, 12 aprilie 2026, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Viktor Orbán. Potrivit datelor oficiale, cu peste 98% din voturi numărate, Tisza este pe cale să