Un tânăr profesor din R. Moldova ar fi fost agresat de către părintele unui elev chiar în sala de clasă
Un cadru didactic debutant din R. Moldova ar fi fost agresat de către părintele unui elev chiar în sala de clasă. Cazul a fost public de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cu puțin timp în urmă.
MEC a anunțat că sesizarea a fost remisă Poliției, iar specialiștii Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP) vor asigura evaluarea psihologică a copiilor și a cadrului didactic. Instituția nu a oferit detalii despre școala în care a avut loc incidentul.
„Acum doi ani, au fost operate modificări în Codul contravențional, fiind introdusă noțiunea de ultragiere în raport cu cadrele didactice. Aceste prevederi au fost adoptate tocmai pentru a oferi o protecție suplimentară profesorilor și pentru a transmite un mesaj clar că asemenea comportamente sunt inadmisibile. În cazul în care faptele sesizate se vor confirma, persoanele responsabile urmează să fie sancționate conform legii”, au transmis reprezentanții MEC.
Conform actualelor prevederi ale Codului contravențional, ultragierea personalului didactic, științifico-didactic sau științific, adică jignirea intenționată a onoarei, demnității sau a reputației profesionale a acestuia se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.
Totodată, ultragierea personalului didactic, științifico-didactic sau științific, însoțită de vătămarea integrității corporale, se sancționează cu amendă de la 2.000 până la 4.000 de lei sau cu până la 15 zile de arest contravențional.