Un iaz din raionul Criuleni, plin cu pești morți. Primăria cere ajutorul oamenilor
Sute de pești zac în nămol sau plutesc morți pe suprafața apei unui iaz din satul Drăsliceni, raionul Criuleni. Autoritățile locale îndeamnă oamenii să ajute la adunarea peștilor, care ulterior vor fi îngropați.
Primăria comunei Drăsliceni nu a precizat cauza dezastrului. Autoritățile din localitate susțin că iazul a fost dat în chirie și arendașul a reușit să strângă doar peștii mari, care ar fi murit primii.
„Stimați locuitori ai comunei Drăsliceni, în legătură cu situația excepțională creată la iazul din s. Drăsliceni, unde arendașul iazului nu mai face față de unul singur volumului de pește decedat, deja nici nu mai răspunde la apeluri (a reușit să strângă doar peștele cel mare, acum a murit și pestele mic), apelăm la ajutorul fiecăruia dintre Dumneavoastră care aveți posibilitate, de a ne mobiliza împreună forțele la strângerea peștelui decedat”, anunță Primăria comunei Drăsliceni.
Persoanele care doresc să ajute sunt așteptate miercuri, 24 iulie, începând cu ora 08:00, la iazul din Drăsliceni cu găleți, cizme de cauciuc, mască și alte unelte. Peștele adunat va fi îngropat, precizează autoritățile locale.