vineri, 21 august, 2026
  • USD
  • EUR
Un deținut a fost condamnat la un an de închisoare pentru evadare din Penitenciarul Pruncul
Foto: Ministerul Justiției

Un deținut a fost condamnat la un an de închisoare pentru evadare din Penitenciarul Pruncul

Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru evadare din Penitenciarul nr. 9 Pruncul. Sentința a fost pronunțată de instanță și poate fi contestată cu apel.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, bărbatul își ispășea o pedeapsă de un an și șase luni pentru pungășie și era deținut într-un sector cu regim deschis. Cazul a avut loc în aprilie 2025. După ce ispășise mai mult de jumătate din pedeapsă, bărbatul ar fi părăsit fără permisiune teritoriul penitenciarului, în jurul orei 21:00, în timpul verificării de seară.

Angajații instituției au constatat lipsa acestuia câteva minute mai târziu. Potrivit procurorilor, deținutul ar fi solicitat un taxi în apropierea penitenciarului și ar fi fost transportat spre o stație PECO, unde a fost identificat aproximativ patru ore mai târziu.

În instanță, bărbatul a negat că ar fi intenționat să evadeze. Acesta a susținut că voia să consume alcool și să își procure provizii pentru sărbătorile de Paște, după care intenționa să revină în penitenciar.

Instanța l-a găsit vinovat și i-a aplicat o pedeapsă de un an de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.