Un bărbat de 51 de ani, găsit decedat într-o suburbie a capitalei. Și-ar fi pus capăt zilelor cu o armă
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit fără suflare într-o suburbie a sectorului Buiucani ani capitalei. Preliminar, polițiștii au stabilit că victima a decedat după ce s-ar fi sinucis prin împușcare.
Oamenii legii au anunțat că descoperirea macabră a fost făcută de fiica bărbatului, în vârstă de 17 ani. Minora a solicitat imediat intervenția Poliției și a serviciilor de urgență.
La fața locului, polițiștii au stabilit că victima nu figura în Registrul deținătorilor de arme, iar arma depistată aparține unei rude apropiate.
„Versiunea de bază a oamenilor legii este un act de suicid, iar polițiștii întreprind toate acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Alte detalii vor fi comunicate pe măsura stabilirii acestora”, a precizat Poliția
În cazul în care dumneavoastră sau cei dragi vă simțiți copleșiți de gânduri rele și aveți nevoie de o vorbă bună, un sfat sau sprijin emoțional, puteți contacta specialiștii de la Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului prin intermediul paginii pentruviata.md sau direct pe adresa de e-mail ajutor@pentruviata.md.
Dacă sunteți în pericol de suicid, contactați imediat Serviciul 112.