Ucraina ar sta în spatele omorului generalului rus Igor Kirilov - presa
![Ucraina ar sta în spatele omorului generalului rus Igor Kirilov - presa](/content/images/size/w1200/2024/12/Foto-pentru--tiri---2024-12-17T130414.828.jpg)
În spatele omorului șefului trupelor ruse de protecție nucleară, Igor Kirilov, și asistentului acestuia, Ilia Polikarpov, ar sta Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), scriu Reuters, BBC, Ukrainskaia Pravda și RBK Ucraina cu referire la surse din cadrul instituției. În același timp, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, Mihail Podoleak, spune că Ucraina nu este implicată în acest omor și a sugerat că moartea lui Igor Kirilov ar putea fi cauzată de o „confruntare internă”.
Șeful trupelor ruse de protecție nucleară, biologică și chimică, Igor Kirilov, și asistentul acestuia, Ilia Polikarpov, au fost uciși marți dimineața, în fața unui bloc de locuințe de pe Riazanskii Prospekt din Moscova. Potrivit autorităților ruse, un scuter cu explozibil a fost detonat în momentul în care Kirilov și asistentul acestuia intrau pe ușa unui bloc. Cei doi au murit pe loc.
Reuters, BBC, Ukrainskaia Pravda și RBK Ucraina scriu, cu referire la surse ucrainene, că în spatele omorului celor doi ar sta Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
„Kirilov a fost un criminal de război şi o țintă absolut legitimă, deoarece a dat ordin să se utilizeze arme chimice interzise împotriva armatei ucrainene”, a declarat sursa citată de Ukrainskaia Pravda.
În același timp, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, Mihail Podoleak, a declarat pentru RTVI că asasinarea la Moscova a șefului Forțelor ruse de apărare chimică a armatei ruse, Igor Kirilov, ar fi rezultatul unei confruntări interne, iar Kievul nu a fost implicat în moartea generalului. Podoliak a mai spus că „Ucraina nu folosește metode teroriste”.
Pe 16 decembrie, cu o zi înainte de omorul de la Moscova, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat că generalul Kirillov este pus sub acuzare, în absență, pentru crime de război. La ordinele acestui general rus, au fost înregistrate peste 4.800 de cazuri de utilizare de către Rusia a munițiilor chimice în Ucraina, susține Kievul.
De la începutul invaziei ruse pe scară largă din Ucraina, mai mult de 2.000 de soldați ucraineni ar fi fost trimiși la spitale militare și alte unități medicale cu diferite grade de otrăvire chimică.
СБУ заочно повідомила про підозру російському генералу, який наказав застосовувати хімічну зброю проти Сил оборони України
— СБ України (@ServiceSsu) December 16, 2024
➡️ https://t.co/MrVtHznvjk pic.twitter.com/7gGSXlc0QP