Trafic parțial suspendat pe o stradă din capitală. Măsura va dura trei zile

Trafic parțial suspendat pe o stradă din capitală. Măsura va dura trei zile
Sursa foto: eyewave

Primăria Municipiului Chișinău anunță că în perioada 17 - 19 aprilie curent va fi suspendat traficul rutier pe strada Matei Basarab, tronsonul cuprins între bulevardul Moscova și strada Florilor.

Măsura a fost luată în scopul executării lucrărilor de săpătură pentru lichidarea unei avarii la rețeaua de canalizare de pe strada Matei Basarab.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Serviciile municipale de profil mizează pe înțelegerea cetățenilor și aduc scuze pentru incomoditățile create.

Șoferii care traversează cartierele vizate sunt îndemnați să ocolească zona respectivă.