Toate probele din dosarul „kuliok”, prezentate. Avocații lui Dodon au cerut audierea a peste 190 de martori

Toate probele în dosarul în care Igor Dodon este judecat pentru infracțiune de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, au fost prezentate. Între timp, avocații lui Igor Dodon au solicitat audierea a peste 190 de persoane, informează Procuratura Anticorupție (PA).
Este vorba despre dosarul în care fostul șef de stat este acuzat că „urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600.000 până la 1.000.000 dolari”.
Procurorii spun că suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid. Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată în octombrie 2022.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„În cadrul ședințelor de judecată în fața Curții Supreme de Justiție au fost audiați 15 martori, precum și au fost examinate un șir de procese-verbale și documente. Prezentarea probelor a durat mai bine de 2 ani, din motivul schimbării componențelor completelor de judecată de mai multe ori din cauza demisiilor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție din cauza procedurii de vetting inițiate în martie 2023, înaintării mai multor cereri din partea apărării, cum ar fi cereri de recuzare și imposibilității asigurării prezenței martorilor în fața instanței”, informează PA.
La moment, sunt examinate probele apărării, care sunt constituite din peste 190 de persoane, enunțate în lista probelor prezentată în ședința preliminară.
Igor Dodon este primul președinte de țară judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Fostul șef de stat pledează nevinovat.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.