Tiraspolul a prelungit a cincea oară starea de urgență în economie. Măsura - în vigoare până pe 8 iunie

Tiraspolul a prelungit a cincea oară consecutiv starea de urgență în economie. Așa-numitul soviet suprem din stânga Nistrului a aprobat ieri decretul liderului separatist Vadim Krasnoselski. Astfel, măsura va rămâne în vigoare până la data de 8 iunie inclusiv.
„Motivul prelungirii este actuala criză economică, cauzată de reducerea aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldovenești Nistrene. (...) Starea de urgență în economie se prelungește pentru restabilirea condițiilor necesare viabilității statului și asigurarea necesităților de bază ale populației”, se menționează în nota publicată de „sovietul suprem”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Amintim că starea de urgență în economie în regiunea transnistreană a fost instituită pe 11 decembrie 2024, pe o perioadă de 30 de zile, în contextul incertitudinii privind aprovizionarea cu gaze naturale a localităților de pe malul stâng al Nistrului după 1 ianuarie 2025. Prima dată, aceasta a fost prelungită pe 10 ianuarie (până pe 8 februarie), a doua - pe 5 februarie (până pe 10 martie inclusiv), a treia - pe 5 martie (până pe 9 aprilie inclusiv), iar a patra - pe 9 aprilie (până pe 9 mai inclusiv).
Printre măsurile de urgență anunțate de pretinsele autorități de la Tiraspol se numără raționalizarea consumului de gaze naturale și alte resurse energetice, restricționarea anumitor activități economice, precum și interzicerea exportului de resurse energetice, în cazul în care nu vor exista livrări de gaze naturale către regiune.
Totodată, până pe 8 mai, în stânga Nistrului rămâne în vigoare codul galben de „amenințare teroristă”.