Testele examenelor de absolvire, de vânzare? MEC cere poliției să investigheze escrocheriile apărute pe internet

Testele examenelor de absolvire, de vânzare? MEC cere poliției să investigheze escrocheriile apărute pe internet
Imagine simbol

Teste pentru examenul național de bacalaureat cât și cele pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului ar fi vândute pe internet. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) s-au autosesizat.

„Testele sunt păstrate în condiții de maximă securitate, ceea ce împiedică accesul persoanelor neautorizate la testele aplicate în cadrul examenelor naționale de absolvire sau scurgerile de informații în privința subiectelor de examen”, notează MEC.

În context, elevii claselor absolvente, părinți și cadre didactice sunt îndemnați să dea dovadă de corectitudine și onestitate în cadrul sesiunii de examene 2024 și să nu cadă pradă escrocheriilor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Totodată, ministerul a transmis în adresa Inspectoratului General al Poliției (IGP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) un demers prin care a fost solicitată examinarea cazului suspect de escrocherie apărut pe rețelele de socializare.

Sesiunea de bacalaureat 2024 se desfășoară în perioada 4 - 21 iunie, iar cea de de examene pentru absolvenții de gimnaziu - în perioada 3-13 iunie.

În R. Moldova începe sesiunea de bacalaureat 2024. Orarul probelor de examen
Prima probă de examen din cadrul sesiunii de bacalaureat 2024 are loc astăzi, 4 iunie, în 93 de centre de bacalaureat din întreaga țară. 3.688 de candidați care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale scriu, începând cu ora 9:00, proba de examen la Limba
În instituțiile de învățământ din țară încep examenele de absolvire a gimnaziului
Circa 30.000 de elevi vor susține, în perioada 3-13 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Pe 3 iunie are loc examenul la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care participă 5.687 de elevi, aceasta fiind prima probă din cadrul sesiunii din anul curent, anunță Ministerul Ed…