Tânărul care ar fi provocat accidentul de la Codreanca, soldat cu cinci morți, a fost trimis în judecată
Tânărul care s-ar face vinovat de producerea accidentului de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, în care cinci persoane au murit arse de vii, a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura raionului Strășeni a finalizat urmărirea penală, anunță Procuratura Generală (PG).
Tragicul accident s-a produs în dimineața zilei de 10 august, pe traseul M5. Deși avea interdicția de a conduce mijloace de transport, învinuitul a urcat la volanul unui automobil Mitsubishi, având cinci persoane în calitate de pasageri. Șoferul a ieșit pe contrasens și a intrat frontal într-un Opel Astra care circula regulamentar și în care se aflau cinci persoane.
„În vederea evitării tamponării, ambii conducători au efectuat simultan manevra de virare pe prima bandă de circulație cu sensul de deplasare spre municipiul Bălți, având loc ciocnirea frontală a ambelor mijloace de transport. În rezultatul coliziunii, ambele mijloace de transport au luat foc”, precizează PG.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În urma impactului, cinci persoane au fost depistate carbonizate. Este vorba despre doi pasageri din automobilul Mitsubishi (o tânără în vârstă de 17 ani și o femeie de 56 de ani), șoferul automobilului Opel Astra, precum și doi pasageri din acesta (o femeie în vârstă de 32 de ani și o femeie de 54 de ani). Alte șase persoane, printre care cinci copii și șoferul care s-ar face vinovat de accident, au ajuns la spital.
Până la producerea accidentului, în luna iunie curent, învinuitul ar fi condus automobilul în stare de ebrietate cu grad avansat în capitală, pe acest fapt fiind intentată și o cauză penală. Ambele cauze au fost conexate și se vor examina în aceeași procedură.
Bărbatul riscă până la 13 ani de închisoare.