Tânăr din R. Moldova, implicat într-un grav accident în Italia. Un român în vârstă de 20 de ani a murit

Tânăr din R. Moldova, implicat într-un grav accident în Italia. Un român în vârstă de 20 de ani a murit
Sursa foto: Vigili del Fuoco

Un moldovean în vârstă de 24 de ani a fost implicat într-un grav accident, soldat cu un deces. Impactul s-a produs în dimineața zilei de 16 februarie, în jurul orei 6:00, în Italia, pe șoseaua care leagă Padova de Abano Terme. După cum notează Rotalianul, cu trimitere la Corriere della Sera, cetățeanul R. Moldova se afla la volanul unui Mercedes, în care mai erau cinci pasageri.  

Potrivit sursei citate, automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un canal de scurgere de la marginea drumului. În urma impactului, un tânăr de 20 de ani, cetățean român, rezident în provincia Padova, a fost aruncat din vehicul și a decedat pe loc. Acesta se afla pe scaunul din față, lângă șofer, și a fost proiectat prin parbriz la câțiva metri distanță de locul impactului. Ajunși la fața locului, medicii au constatat decesul.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Celelalte persoane aflate în autoturism, printre care și șoferul, au reușit să iasă singure din vehicul, fiind ulterior preluate de echipajele medicale ale serviciului de urgență Suem 118 și transportate la spital.

Oamenii legii analizează mai multe ipoteze, printre care o posibilă neatenție a șoferului, adormirea la volan sau viteza excesivă. Totodată, autoritățile nu exclud că șoferul ar fi putut consuma alcool sau substanțe interzise, testele toxicologice urmând să ofere mai multe informații în acest sens.