luni, 09 noiembrie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Miercuri, 7 octombrie

Alertele de urgență ar putea ajunge în EVO până la sfârșitul anului. Oamenii vor primi și instrucțiuni despre ce au de făcut

Alertele de urgență ar putea ajunge în EVO până la sfârșitul anului. Oamenii vor primi și instrucțiuni despre ce au de făcut

Cetățenii Republicii Moldova ar putea primi, până la sfârșitul acestui an, alerte de urgență direct în aplicația EVO. Autoritățile lucrează la un modul care va avertiza utilizatorii în cazul unor situații de risc și le va explica ce trebuie să facă, de exemplu, în timpul unei inundații, al unei pene de curent sau în cazul unui risc epidemiologic. Anunțul a fost făcut de directorul Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR
# Social
Un cetățean ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Republica Moldova

Un cetățean ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Republica Moldova

Un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 67 de ani, căutat internațional de autoritățile de drept din Ucraina, a fost extrădat autorităților statului solicitant prin procedură simplificată. Bărbatul a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova în luna august, la solicitarea autorităților ucrainene. Acesta este suspectat că, în februarie 2024, ar fi organizat trecerea ilegală a frontierei de stat pentru trei cetățeni ai Ucrainei. Pentru fapta imputată, legislația ucraineană prevede o pedeapsă de
# Social
VIDEO/ Lovituri raportate pe traseul spre Maiaki, în regiunea Odesa, pe direcția frontierei cu R. Moldova

VIDEO/ Lovituri raportate pe traseul spre Maiaki, în regiunea Odesa, pe direcția frontierei cu R. Moldova

Șoseaua care leagă zona Maiaki din regiunea Odesa de frontiera Republicii Moldova apare în imagini video distribuite miercuri, 7 octombrie, în care sunt surprinse două lovituri. Traseul duce spre punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Înregistrarea arată două explozii pe drumul spre localitatea ucraineană. În aceeași dimineață, în raionul Odesa au fost declanșate repetat alerte aeriene din cauza amenințării cu drone. 0:00 /0:09 1× Imaginile au fos
# Extern
FOTO/ Fructele moldovenești, promovate la una dintre cele mai importante expoziții internaționale de profil

FOTO/ Fructele moldovenești, promovate la una dintre cele mai importante expoziții internaționale de profil

Republica Moldova își promovează fructele pe piețele internaționale la Fruit Attraction 2026, una dintre cele mai importante expoziții comerciale dedicate sectorului de fructe și legume. Evenimentul se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, la Madrid, iar țara noastră este reprezentată de 14 companii reunite sub brandul național „Moldova - taste makes the difference”. Merele, strugurii și prunele sunt printre principalele produse prezentate de producătorii moldoveni cumpărătorilor și partenerilo
# Economie
Plata electronică ajunge și în transportul public din Bălți. Primăria pregătește noul sistem

Plata electronică ajunge și în transportul public din Bălți. Primăria pregătește noul sistem

Bălțiul se pregătește să introducă plata electronică în transportul public. Primarul Alexandr Petkov a discutat cu reprezentanții unei bănci comerciale, dezvoltatorii sistemului și angajații Direcției de Troleibuze despre modul în care acesta va funcționa și problemele care ar putea apărea odată cu implementarea. Primăria municipiului Bălți anunță că decizia de a trece la plata electronică a călătoriilor a fost luată încă în toamna anului 2022. Acum, autoritățile locale și dezvoltatorii sistemu
# Regional
„Trump Liberty Line” : Guvernul declară de utilitate publică linia electrică Strășeni-Gutinaș

„Trump Liberty Line” : Guvernul declară de utilitate publică linia electrică Strășeni-Gutinaș

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care lucrările de construcție a liniei electrice aeriene de 400 de kilovolți Strășeni-Gutinaș, supranumită „Trump Liberty Line”, și cele de modernizare a stației electrice Strășeni 330 kV vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul este considerat unul strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova și pentru conectarea mai puternică la sistemul electroenergetic european. Noua linie va avea aproximativ 70 de kilomet
# Economie
Pisici de rasă, introduse ilegal în R. Moldova: Felinele în valoare de circa 100.000 de lei au fost depistate lângă Tudora

Pisici de rasă, introduse ilegal în R. Moldova: Felinele în valoare de circa 100.000 de lei au fost depistate lângă Tudora

Opt pisici de rasă Maine Coon, cu o valoare estimativă de circa 100.000 de lei, au fost introduse în R. Moldova fără a fi declarate autorității vamale în modul stabilit. Felinele au fost depistate ulterior de ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în comun cu angajații Poliției de Frontieră, în apropierea localității Tudora, raionul Ștefan-Vodă. Animalele au fost găsite în compartimentul pentru bagaje al unui autocar de model Yutong, condus de un cetățean moldovean de 44 de ani. În u
# Social
Persoanele cu dizabilități severe din copilărie ar putea primi două pensii concomitent din 2027

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie ar putea primi două pensii concomitent din 2027

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie ar putea primi concomitent pensia de dizabilitate și pensia de urmaș, începând cu 1 ianuarie 2027. Guvernul susține un proiect de lege care introduce această posibilitate și extinde dreptul la pensia de urmaș, indiferent de data decesului întreținătorului. În prezent, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru mai multe categorii de pensii pot opta, de regulă, pentru una singură. Proiectul propune o excepție pentru persoanele cu dizabilități se
# Social
Polițistul de frontieră rănit la Palanca, încă spitalizat. Personalul din două puncte cu control comun, revenit în R. Moldova

Polițistul de frontieră rănit la Palanca, încă spitalizat. Personalul din două puncte cu control comun, revenit în R. Moldova

Polițistul de frontieră rănit în urma incidentului produs pe 5 octombrie în apropierea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne internat în spital, dar este în stare stabilă. Precizarea a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, după ședința Guvernului din 7 octombrie. „Starea lui este una stabilă, el rămâne spitalizat, dar este în afara oricărui pericol pentru viața acestuia”, a declarat ministra. De asemenea, oficiala a anunțat că personalul moldovenesc
# Social
R. Moldova, invitată să facă următorul pas pentru deschiderea a două clustere de negocieri cu UE

R. Moldova, invitată să facă următorul pas pentru deschiderea a două clustere de negocieri cu UE

Republica Moldova a primit invitația oficială să prezinte pozițiile de negociere pentru încă două grupuri de capitole Este vorba despre Clusterul 2 – „Piața internă” și Clusterul 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă”. Potrivit viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, acest pas pregătește deschiderea oficială a celor două clustere la următoarea Conferință interguvernamentală. Două scrisori în acest sens au fost transmise pe 7 octombrie ambasadoarei Republicii Mol
# Politică # Uniunea Europeană
Două sisteme de irigare din R. Moldova vor fi modernizate. Investiția ajunge la circa 130 de milioane de euro

Două sisteme de irigare din R. Moldova vor fi modernizate. Investiția ajunge la circa 130 de milioane de euro

Două sisteme mari de irigare din R. Moldova vor fi reabilitate, astfel încât aproximativ 6.900 de hectare de terenuri agricole să aibă acces mai bun la apă. Guvernul a aprobat, în ședința din 7 octombrie, semnarea acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), iar valoarea întregului proiect este estimată la circa 130 de milioane de euro. Lucrările vor fi făcute în cadrul proiectului „Moldova – Proiect de alimentare durabilă cu apă (irigații)”. Primele două
# Agricultură
Tofan, după Ziua Vinului: „N-am găsit o cameră de hotel liberă”. Impactul economic, încă în evaluare

Tofan, după Ziua Vinului: „N-am găsit o cameră de hotel liberă”. Impactul economic, încă în evaluare

Ziua Națională a Vinului din acest an a depășit încă din prima zi numărul degustărilor înregistrate pe parcursul întregii ediții din 2025. Aproximativ zece mii de degustări au fost contabilizate pe 3 octombrie, față de circa nouă mii în cele două zile ale sărbătorii de anul trecut, potrivit datelor prezentate de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu. Încasările pentru ediția din 2026 nu au fost încă totalizate, iar evaluarea impactului economic este în desfășurare. C
# Social
Nicolae Șepeli, trimis în judecată în dosarul asasinatelor planificate în Ucraina. Riscă până la 20 de ani de închisoare

Nicolae Șepeli, trimis în judecată în dosarul asasinatelor planificate în Ucraina. Riscă până la 20 de ani de închisoare

Presupusul recrutor în dosarul privind pregătirea a patru asasinate la comandă în Ucraina, Nicolae Șepeli, a fost trimis în judecată. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat astăzi finalizarea urmăririi penale, efectuate de procurorii instituției și ofițerii Inspectoratului Național pentru Investigații (INI). Dacă va fi găsit vinovat, Șepeli, în prezent deținut în arest preventiv, riscă între 15 și 20 de ani de închisoare. Potrivit PCCOCS, gr
# Justiție
Benzina și motorina continuă să se ieftinească. Cât vor costa carburanții pe 8 octombrie

Benzina și motorina continuă să se ieftinească. Cât vor costa carburanții pe 8 octombrie

Șoferii vor plăti mai puțin pentru carburanți miercuri, 8 octombrie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noi ieftiniri atât pentru benzina cu cifra octanică 95, cât și pentru motorină. Pentru un litru de benzină 95, prețul maxim a fost stabilit la 34,13 lei, cu 9 bani mai puțin decât ieri. Motorina se ieftinește mai mult. Un litru va putea fi vândut cu cel mult 35,23 lei, în scădere cu 19 bani. Noile prețuri maxime, stabilite de ANRE pe 7 octombrie, vor fi vala
# Economie