Două sisteme de irigare din R. Moldova vor fi modernizate. Investiția ajunge la circa 130 de milioane de euro
Două sisteme mari de irigare din R. Moldova vor fi reabilitate, astfel încât aproximativ 6.900 de hectare de terenuri agricole să aibă acces mai bun la apă. Guvernul a aprobat, în ședința din 7 octombrie, semnarea acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), iar valoarea întregului proiect este estimată la circa 130 de milioane de euro.
Lucrările vor fi făcute în cadrul proiectului „Moldova – Proiect de alimentare durabilă cu apă (irigații)”. Primele două sisteme care urmează să fie modernizate sunt „Masivul Căușeni” și „Puhăcenii de Sus”.
Primul se află în raionul Ștefan Vodă și asigură irigarea a aproximativ 2.000 de hectare de terenuri agricole. După modernizare, sistemul va fi administrat de Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Kîzîl”. Al doilea, „Puhăcenii de Sus”, se află în raioanele Criuleni și Anenii Noi și deservește o suprafață mult mai mare – aproximativ 4.900 de hectare. După încheierea lucrărilor, acesta va fi gestionat de asociațiile „Dubăsarii Vechi” și „Aqua Terra Delacău”, fiecare pentru zona pe care o deservește.
În total, cele două sisteme ar urma să ofere acces la infrastructură modernizată de irigare pentru circa 6.900 de hectare de terenuri agricole.
Banii necesari pentru proiect vor veni din împrumuturi și granturi oferite de BERD și Uniunea Europeană, prin Mecanismul de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova. O parte din bani va fi folosită pentru lucrările propriu-zise, iar o altă parte pentru pregătirea instituțiilor și a asociațiilor de agricultori care vor administra sistemele după modernizare. La proiect participă și fermierii care vor folosi infrastructura.
„Avem și contribuția sectorului privat – 300 de agricultori care contribuie cu 3%. Pornim de la necesitatea locală și construim unde e nevoie”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, în ședința Guvernului.
Modernizarea sistemelor ar trebui să le ofere agricultorilor acces mai sigur la apă și să reducă dependența culturilor agricole de precipitații, mai ales în perioadele de secetă. Autoritățile estimează că refacerea sistemelor de irigare existente poate crește productivitatea agricolă în zonele deservite cu aproximativ 50% față de media ultimilor zece ani.