vineri, 09 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Vineri, 20 septembrie

În instituțiile de învățământ din capitală vor fi organizate 1.085 de grupe cu program prelungit

În instituțiile de învățământ din capitală vor fi organizate 1.085 de grupe cu program prelungit

În 113 instituții de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău, ciclul I și II, vor fi organizate 1.085 de grupe cu program prelungit, care vor fi frecventate de 30.731 de elevi. Potrivit Primăriei capitalei, sunt vizate toate instituțiile, cu excepția celor de învățământ special, extrașcolar și privat. „Aceste măsuri sunt menite să sprijine familiile și să asigure condiții optime pentru educația și dezvoltarea copiilor prin oferirea unor programe educaționale suplimentare în cadrul
# Social
Viitura de pe Dunăre va intra în România pe 28-29 septembrie, avertizează autoritățile române

Viitura de pe Dunăre va intra în România pe 28-29 septembrie, avertizează autoritățile române

Angajații de la Apele Române pregătesc mii de saci cu nisip pe care pe care îi vor transporta spre sectorul românesc al Dunării. Autoritățile române estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie, transmite Europa Liberă România. Încă de joi au fost inspectate la pas, încă o dată, lucrările cu rol de apărare, respectiv sectoarele de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrare, transmit Apele Române într-o postare făcută vineri pe Facebook. „Au f
# Extern
Mai bine de jumătate dintre moldoveni nu merg în vacanță. Rezultatele unui sondaj

Mai bine de jumătate dintre moldoveni nu merg în vacanță. Rezultatele unui sondaj

Mai bine de jumătate dintre moldoveni nu merg în vacanță sau cel puțin nu au fost nicăieri în ultimii doi ani, după cum arată datele unui unui sondaj CBS Research, realizat la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Același sondaj mai arată că 3,5% dintre moldoveni merg de câteva ori pe an în vacanțe, atât în țară, cât și peste hotare. Este vorba de tineri, de la orașe, cu studii. La întrebarea „dacă în 2023 au mers în vacanță”, 70,3% dintre moldoveni au
# Social
Canoistul Oleg Tarnovschi a obținut locul VII la Campionatul Mondial Maraton

Canoistul Oleg Tarnovschi a obținut locul VII la Campionatul Mondial Maraton

Canoistul Oleg Tarnovschi a obținut locul VII la Campionatul Mondial Maraton, care se desfășoară în Croația. Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv (CNOS), moldoveanul a înregistrat rezultatul 15:38.49 pe distanța 3,40 km. Campion mondial a devenit spaniolul Ignacio Calvo (14:51.24), iar pe locul 14 s-a clasat un alt sportiv moldovean, Mihail Barbul (16:38.57). Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM Duminică, 22 septembrie, Oleg va concura și la dublu împreună cu fratele său,
# Social
Procurorii au dispus urmărirea penală împotriva a doi angajați ai companiei Bercut pentru tratament inuman

Procurorii au dispus urmărirea penală împotriva a doi angajați ai companiei Bercut pentru tratament inuman

Procuratura raionului Ialoveni a dispus, în cazul bătăi în care au fost implicați doi angajați ai companiei de pază și protecție Bercut, începerea urmăriri penale pentru tratament inuman și degradant. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG), la data de 26 august 2024, aflându-se în apropierea unei stații PECO amplasată în orașul Ialoveni, ca urmare a unui conflict spontan iscat cu un bărbat, cei doi angajați ai companiei de pază și protecție BERCUT i-au aplicat mai multe
# Justiție
Ucraina limitează accesul militarilor și funcționarilor guvernamentali la aplicația Telegram

Ucraina limitează accesul militarilor și funcționarilor guvernamentali la aplicația Telegram

Autoritățile din Ucraina au dispus limitarea utilizării aplicației Telegram în instituțiile guvernamentale, formațiunile militare și obiectele de infrastructură critică. Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei anunță că decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Centrului Național de Coordonare pentru Securitate Cibernetică din 19 septembrie. Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kiril Budanov, a prezentat mai multe date care ar dem
# Extern
Important pentru moldovenii din Franța: ASP va presta servicii de eliberare a actelor de identitate la Paris

Important pentru moldovenii din Franța: ASP va presta servicii de eliberare a actelor de identitate la Paris

O echipă mobilă din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) va pleca săptămâna viitoare la Paris, unde va oferi servicii de eliberare a actelor de identitate și de stare civilă pentru moldovenii din Franța. Potrivit ASP, echipa mobilă se va afla în misiune de lucru în perioada 23 septembrie - 4 octombrie 2024. Astfel, moldovenii care se află în Franța și care au nevoie să-și reînnoiască buletinele de identitate și/sau pașapoartele, actele de stare civilă vor putea apela la serviciile echipei mob
# Social
„O altă contribuție majoră a UE.” Ucraina primește un împrumut de până la 35 de miliarde de euro

„O altă contribuție majoră a UE.” Ucraina primește un împrumut de până la 35 de miliarde de euro

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri, 20 septembrie, că a aprobat eliberarea către Ucraina a unui împrumut, de până la 35 de miliarde de euro, ca parte a unui angajament de 50 de miliarde de dolari al G7, relatează The Kyiv Independent. Von der Leyen, care se află la Kiev, a declarat că Ucraina are nevoie acum, mai mult ca oricând, de ajutorul Uniunii Europene (UE). „Ucraina are nevoie de sprijinul continuu al UE. Comisia Europeană va acorda Ucrainei un împrumu
# Extern
Municipiul Bălți rămâne fără viceprimari

Municipiul Bălți rămâne fără viceprimari

Municipiul Bălți rămâne fără viceprimari. TVN informează că Tatiana Dubițkaia și Ghenadie Șmulschii au primit vot de neîncredere din partea consilierilor municipali. „Consider că este o decizie pur politică și de aceea nu mă vizează, vă vizează pe voi, cei care astăzi o propuneți. M-am expus că nu sunt de acord cu toate aceste pretinse suspiciuni și cuvinte neargumentate, nejustificate, care nu au nici un temei. Dumneavoastră, cred, veți răspunde pentru aceste pretinse imputări în adresa mea. C
# Regional
Zelenski va zbura săptămâna viitoare în SUA. Se va întâlni cu Biden, Harris și Trump

Zelenski va zbura săptămâna viitoare în SUA. Se va întâlni cu Biden, Harris și Trump

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători săptămâna viitoare în Statele Unite. Liderul de la Kiev urmează să se întâlnească cu președintele american Joe Biden, precum și cu cei candidați la alegerile prezidențiale din SUA - vicepreședinta SUA Kamala Harris și fostul președinte american Donald Trump. Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, a anunțat acest lucru joi, 19 septembrie. Potrivit lui Nikiforov, președintele ucrainean va avea o agendă destul de încărcată. Vo
# Extern
R. Moldova va împrumuta 120 de milioane de dolari de la Canada pentru „necesitățile bugetului de stat”

R. Moldova va împrumuta 120 de milioane de dolari de la Canada pentru „necesitățile bugetului de stat”

R. Moldova va împrumuta de la Canada 120 de milioane de dolari canadieni pentru finanțarea „necesităților bugetului de stat”. Proiectul privind Acordul de facilitate de împrumut dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Majestatea Sa Regele de drept al Canadei a fost a fost votat în prima lectură de Parlament, în cadrul ședinței din 20 septembrie. Mijloacele financiare vor fi oferite prin intermediul Agenției „Global Affairs Canada”. Potrivit Parlamentului, împrumutul va fi acordat
# Economie
Au fost premiați câștigătorii Marii Dictări Naționale. Cinci persoane au obținut nota 10

Au fost premiați câștigătorii Marii Dictări Naționale. Cinci persoane au obținut nota 10

Participanții la Marea Dictare Națională, care au obținut cele mai bune rezultate, au fost premiați în cadrul unui eveniment festiv organizat la Ministerul Educației. Cinci persoane au obținut nota „10” la dictare, iar 122 de persoane care au obținut nota „9”. În total, la Marea Dictare Națională, organizată în Piața Marii Adunări Naționale pe data de 31 august, au participat circa 1.800 de persoane. Diplome și premii au fost înmânate celor 122 de persoane care au obținut nota „9”, dar și celor
# Social
Fermierii îi răspund premierului: „Ne-am saturat de discuții sterile și atitudinea arogantă a autorităților”

Fermierii îi răspund premierului: „Ne-am saturat de discuții sterile și atitudinea arogantă a autorităților”

Asociația „Forța Fermierilor” a reacționat la mesajul transmis pe 19 septembrie de prim-ministrul Dorin Recean, menționând că declarațiile făcute sunt „mincinoase și manipulatorii”. Fermierii cred că „în țările civilizate demnitarii de așa rang după asemenea acțiuni demisionează”. Agricultori au reacționat la mesajul transmis pe 19 septembrie de prim-ministrul Dorin Recean, care a enumerat mai multe măsuri pe care le-au aprobat reprezentanții guvernării în ultimii ani în sprijinul fermierilor a
# Agricultură
Timp de patru zile, sute de consumatori din sectorul Botanica al capitalei vor rămâne fără apă caldă

Timp de patru zile, sute de consumatori din sectorul Botanica al capitalei vor rămâne fără apă caldă

În perioada 23-26 septembrie curent, consumatorii mai multor blocuri locative din sectorul Botanica al capitalei vor rămâne fără apă caldă. Termoelectrica anunță că motivul sistării planificate constă în efectuarea unor lucrări de mentenanță și pregătire a sistemului de distribuție a energiei termice pentru sezonul de încălzire 2024-2025. Potrivit întreprinderii, sunt vizate blocuri locative de pe bulevardul Cuza Vodă și bulevardul Dacia. Mai exact, este vorba despre următoarele adrese: Urmăr
# Social