Șomajul tehnic la CFM, prelungit până în martie. Aproximativ o mie de angajați rămân temporar acasă
Șomajul tehnic aplicat la Calea Ferată din Moldova a fost prelungit cu încă o lună și va fi menținut până la 2 martie 2026. Aproximativ o mie de angajați ai întreprinderii rămân temporar fără activitate, din cauza volumelor reduse de transport feroviar. Informația a fost confirmată de directorul general al CFM, Serghei Cotelnic, pentru Teleradio-Moldova.
„Până la 2 martie, în jur de o mie de persoane se află în șomaj tehnic”, a declarat Serghei Cotelnic.
Potrivit conducerii întreprinderii, decizia este legată în special de scăderea sezonieră a transportului de mărfuri și pasageri, caracteristică perioadei de iarnă. Reprezentanții CFM susțin că măsura este una temporară, iar angajații vor reveni treptat la muncă, pe măsură ce activitatea feroviară va crește.
„Am prelungit șomajul tehnic și vom scoate oamenii din acest regim pe măsură ce va crește circulația trenurilor de marfă. De îndată ce volumele vor începe să crească, îi readucem pe oameni în subdiviziunile lor”, a mai spus directorul CFM.
Conducerea întreprinderii precizează că activitatea feroviară nu este oprită, iar toate nodurile și stațiile de cale ferată funcționează în continuare. În concediu tehnic se află doar angajații care nu sunt implicați direct în circulația trenurilor.
„Nu lucrează doar acei angajați care nu sunt legați direct de circulația trenurilor. Mecanici, personalul de stație, montatorii de cale – acolo unde este nevoie, toți oamenii sunt la locurile lor”, a subliniat Serghei Cotelnic.
Amintim că șomajul tehnic la CFM a fost introdus la sfârșitul anului 2025, pe fondul crizei financiare cu care se confruntă întreprinderea, marcată de restanțe salariale, lipsă de lichidități și scăderea accentuată a volumelor de transport. Potrivit administrației, această soluție a fost aleasă ca alternativă la concedieri masive, în contextul procesului de reformă prin care trece compania.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
