Sfârșit fulgerător pentru un muncitor de 20 de ani din Ștefan Vodă. A murit electrocutat pe un stâlp

Sfârșit fulgerător pentru un muncitor de 20 de ani din Ștefan Vodă. A murit electrocutat pe un stâlp
Sursa foto: imagine simbol

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, angajat al unei companii ce prestează lucrări electrice, a murit electrocutat, după ce a urcat pe un stâlp să remedieze o defecțiune. Tragedia a avut loc, astăzi, în jurul orei 10:45, în orașul Ștefan Vodă.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție (IP), Ștefan Vodă, Mariana Didenco, din primele date, polițiștii au stabilit că tânărul de 20 ani era angajat al unei companii ce prestează lucrări electrice. Astfel, în timp ce efectua lucrări pe un pilon, din circumstanțe încă necunoscute, a fost electrocutat. Acesta a murit pe loc.

Oamenii legii au inițiat un proces penal și continuă cercetările.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM