vineri, 11 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Se împlinesc 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie. Ziua care a schimbat America și lumea
Sursa foto: REUTERS/Stringer 

Se împlinesc 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie. Ziua care a schimbat America și lumea

Pe 11 septembrie 2026 se împlinesc 25 de ani de la atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii, în urma cărora au murit 2.977 de oameni. Atacurile asupra World Trade Center, Pentagonului și prăbușirea celui de-al patrulea avion în Pennsylvania au schimbat profund modul în care lumea privește securitatea, terorismul și călătoriile aeriene.

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19 membri ai rețelei al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale care efectuau curse interne în Statele Unite. Primul, American Airlines Flight 11, a lovit Turnul de Nord al World Trade Center din New York la ora 8:46. La început, mulți au crezut că este vorba despre un accident aviatic. Doar 17 minute mai târziu, la 9:03, United Airlines Flight 175 a lovit Turnul de Sud. Atunci a devenit clar că Statele Unite se confruntau cu un atac coordonat.

Al treilea avion, American Airlines Flight 77, a lovit Pentagonul la ora 9:37. În atac au murit 125 de persoane aflate în clădire și toate cele 64 de persoane de la bordul aeronavei. Cel de-al patrulea avion, United Airlines Flight 93, nu și-a mai atins ținta. După ce au aflat despre celelalte atacuri, mai mulți pasageri au încercat să preia controlul aeronavei de la teroriști.

Avionul s-a prăbușit la ora 10:03 într-un câmp din apropiere de Shanksville, Pennsylvania. Nimeni dintre cei aflați la bord nu a supraviețuit.

Sursa foto: Masatomo Kuriya/Corbis/Getty/Getty

Turnurile Gemene s-au prăbușit în mai puțin de două ore

Deși Turnul de Sud a fost lovit al doilea, acesta s-a prăbușit primul, la ora 9:59. La ora 10:28 s-a prăbușit și Turnul de Nord, la 102 minute după impactul primului avion. Norul uriaș de praf și resturi a acoperit o mare parte din Lower Manhattan.

În total, 2.977 de oameni au fost uciși, fără a-i include pe cei 19 teroriști. Printre victime s-au numărat pasageri, membri ai echipajelor, angajați ai World Trade Center, persoane aflate la Pentagon, pompieri, polițiști și membri ai echipelor de intervenție.

Mai târziu, la ora 17:20, s-a prăbușit și clădirea 7 World Trade Center, afectată de incendii și de distrugerile produse în zonă. Clădirea fusese evacuată și nu au fost înregistrate victime în urma prăbușirii sale.

REUTERS/Sara K. Schwittek

După atentate, administrația președintelui George W. Bush a lansat ceea ce avea să fie numit „războiul împotriva terorismului”. Statele Unite au început operațiunile militare în Afganistan împotriva regimului taliban și a rețelei al-Qaida.

Atacurile au dus și la schimbări majore în sistemul american de securitate. În 2002 a fost creat Department of Homeland Security, iar controalele din aeroporturi au devenit mult mai stricte. În anii care au urmat, aeroporturile din întreaga lume au introdus verificări mai riguroase, restricții privind bagajele și controale suplimentare înainte de îmbarcare.

Sursa foto: REUTERS/Win McNamee

Cea mai amplă anchetă din istoria FBI

Atentatele din 11 septembrie au declanșat și cea mai mare anchetă desfășurată vreodată de Biroul Federal de Investigații (în engleză Federal Bureau of Investigation, FBI). Investigația a primit numele de cod „PENTTBOM”, de la Pennsylvania, Pentagon și Twin Towers Bombing. În primele ore după atacuri, agenții au început să-i identifice pe cei 19 teroriști, iar la apogeul anchetei mai mult de jumătate dintre agenții FBI lucrau, într-o formă sau alta, la acest caz. În total, peste 4.000 de agenți speciali și 3.000 de angajați au participat la operațiunile de recuperare și investigație.

Dimensiunea anchetei a fost uriașă. FBI a verificat peste 500.000 de piste, a realizat mai mult de 167.000 de interviuri și a colectat peste 150.000 de probe. Numai în primele 30 de zile, specialiștii au analizat peste 35 de terabytes de date. Locurile în care s-au prăbușit cele patru avioane au devenit cele mai mari scene ale unei infracțiuni investigate vreodată de FBI.

Ancheta rămâne deschisă și astăzi, la 25 de ani de la atacuri.

FBI amintește și amploarea umană a tragediei. Printre victime s-au numărat opt copii, iar peste 400 de membri ai echipelor de intervenție și-au pierdut viața. Aproape 3.000 de copii au rămas fără unul dintre părinți în urma atentatelor.

Sursa foto: www.fbi.gov

Ground Zero, loc de comemorare

Astăzi, pe locul unde se aflau Turnurile Gemene se află 9/11 Memorial & Museum. Două bazine memoriale au fost construite exact pe amprentele fostelor turnuri, iar numele victimelor sunt gravate în jurul lor. La 25 de ani de la atentate, familiile victimelor și supraviețuitorii se reunesc din nou pentru ceremonia de comemorare. În mod tradițional, sunt citite numele celor uciși și sunt păstrate momente de reculegere la orele la care s-au produs principalele atacuri și prăbușiri.

Tragedia nu s-a încheiat însă în 2001. Numeroși pompieri, polițiști, paramedici, voluntari și oameni care au lucrat ulterior la Ground Zero s-au confruntat cu probleme grave de sănătate asociate expunerii la praful și substanțele rezultate în urma prăbușirii clădirilor.

În acest an, ceremonia de la Ground Zero va include, pentru prima dată, și un al șaptelea moment de reculegere, dedicat persoanelor care au murit ulterior din cauza bolilor și problemelor de sănătate asociate atacurilor și expunerii la substanțele toxice de la Ground Zero.

Programul american World Trade Center Health Program continuă să ofere servicii medicale persoanelor afectate.

Sursa foto: 911memorial.org/Jin S. Lee

Turnurile Gemene au reapărut pentru câteva minute pe cerul New Yorkului

În ajunul comemorării celor 25 de ani de la atentate, cerul deasupra portului New York a fost luminat de 2.977 de drone, câte una pentru fiecare victimă a atacurilor din 11 septembrie 2001. La un moment dat, luminile s-au așezat astfel încât au recreat, la scară reală, siluetele Turnurilor Gemene, dispărute din peisajul Manhattanului în urmă cu un sfert de secol.

Instalația, intitulată „2,977 Lights Over New York Harbor”, a fost realizată împreună cu familii ale victimelor, supraviețuitori și membri ai echipelor de intervenție. Omagiul s-a alăturat tradiționalului „Tribute in Light”, când două coloane uriașe de lumină sunt proiectate spre cer din apropierea locului unde se aflau Turnurile Gemene.

În ajunul comemorării, pe 10 septembrie, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001.