Ministrul Mediului desemnat, Sergiu Lazarencu, va depune joi jurământul de învestire în funcție
ACTUALIZARE 17:30 Ministrul Mediului desemnat, Sergiu Lazarencu, va depune joi jurământul de învestire în funcție, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
ACTUALIZARE 15:59 / Iordanca-Rodica Iordanov și-a comentat demisia într-o postare publicată pe rețelele sociale și a precizat că a depus cererea miercuri, 13 martie. Motivul invocat este dorința de a se „concentra pe proiectele de viitor”, care îi sunt „aproape de inimă”.
„Retragerea mea din funcția de ministru nu înseamnă un adio, ci un nou început. Voi continua să sprijin cauzele și proiectele în care cred, fiind convinsă că doar împreună putem construi o lume mai bună pentru noi toți”, a scris oficiala.
În aceeași ordine de idei, Iordanov s-a arătat convinsă de faptul că noul ministrul al Mediului, Sergiu Lazarencu, va continua proiectele începute în cadrul Ministerului.
„Vreau să mulțumesc fiecărui membru al echipei cu care am colaborat, pentru dedicarea și efortul depus în fiecare zi. Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc premierului Dorin Recean pentru încrederea acordată și pentru sprijinul constant”, a conchis Iordanca-Rodica Iordanov.
ȘTIREA INIȚIALĂ 15:11 / Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Lazarencu, va prelua conducerea Ministerului Mediului. Un anunț în acest sens a fost făcut de premierul Dorin Recean pe 13 martie.
„Anunț o schimbare în echipa guvernamentală. Portofoliul Ministerului Mediului va fi preluat de colegul Sergiu Lazarencu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Apreciez lucrurile începute la minister. În perioada următoare, este esențial ca proiectele importante de mediu să prindă un ritm accelerat”, anunță Recean.
Sergiu Lazarencu este deputat în Parlamentul R. Moldova la primul mandat, membru al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Din noiembrie 2022 și până în prezent, funcția de ministru al Mediului a fost ocupată de Iordanca-Rodica Iordanov. Anterior, instituția a fost condusă de Iuliana Cantaragiu.