marți, 30 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Șase lucrări de examen, anulate după descoperirea unor modificări făcute după evaluare. CNE cere anchete
Sursa foto: Getty Images

Șase lucrări de examen, anulate după descoperirea unor modificări făcute după evaluare. CNE cere anchete

Comisia Națională de Examene a anulat lucrările a șase candidați, după ce a descoperit că testele au fost modificate după susținerea examenelor și după evaluarea inițială, în timpul procesului de examinare a contestațiilor.

Neregulile au fost depistate la examenele de Matematică și Limba și literatura română (gimnaziu), precum și la Geografie (bacalaureat). Fraudele au ieșit la iveală după compararea lucrărilor depuse la contestații cu versiunile scanate și arhivate imediat după prima evaluare, ceea ce a permis identificarea intervențiilor ulterioare.

În urma descoperirilor, Comisia Națională de Examene a audiat responsabili din centre de examene din raioanele Ialoveni, Strășeni și Telenești, precum și dintr-un centru de bacalaureat din municipiul Chișinău. Totodată, a solicitat declanșarea unor anchete de serviciu pentru a stabili cine a intervenit asupra lucrărilor și cum au fost posibile aceste încălcări.

Persoanele care se vor face vinovate riscă sancțiuni disciplinare, iar cazurile pot fi transmise organelor de drept. Cei șase candidați ale căror lucrări au fost anulate vor putea susține din nou examenele în sesiunea următoare, conform regulamentului.

Rezultatele finale ale examenelor naționale pentru absolvenții clasei a IX-a și a bacalaureatului vor fi publicate pe 3 iulie 2026.

Record la Bacalaureat: 85 de absolvenți au obținut nota 10 pe linie. Rata de promovare a urcat la 75,4%
Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat din 2026 arată o creștere atât a ratei de promovare, cât și a numărului de candidați cu rezultate foarte bune. Datele prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și de directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, arată că rata