Record la Bacalaureat: 85 de absolvenți au obținut nota 10 pe linie. Rata de promovare a urcat la 75,4%
Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat din 2026 arată o creștere atât a ratei de promovare, cât și a numărului de candidați cu rezultate foarte bune. Datele prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și de directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, arată că rata generală de promovare a ajuns la 75,4%. Este al treilea an consecutiv în care acest indicator crește, după ce în 2024 a fost de 69,38%, iar în 2025 – de 72,36%.
În total, înainte de examinarea contestațiilor, au promovat examenul 13.904 candidați din cei 18.437 admiși în sesiunea din acest an. Printre aceștia se numără absolvenți de licee, colegii și centre de excelență, candidați înscriși în regim extern, studenți și restanțieri din anii precedenți.
În acest an, 85 de absolvenți au obținut media zece la examenul de bacalaureat. Numărul este mai mare decât în anii precedenți, când au fost înregistrate 73 de medii de zece în 2025 și 47 în 2024. Candidații cu zece pe linie provin din municipiile și raioanele Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Hîncești, Orhei, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Ungheni.

Totodată, peste 4.700 de candidați au obținut o medie de cel puțin opt, ceea ce reprezintă 26% din numărul total al celor admiși. În același timp, 1.558 de absolvenți au încheiat examenul cu o medie de cel puțin nouă, față de 1.160 în anul precedent. Nota medie a candidaților care au promovat a ajuns la 7,38, în creștere față de 7,17 înregistrată în 2024.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de absolvenții de liceu. Din cei 11.887 de liceeni admiși la bacalaureat, 10.789 au obținut note de promovare, ceea ce înseamnă o rată de 90,76%. Rezultate mai bune au fost înregistrate și în rândul candidaților din colegii și centre de excelență, unde rata de promovare a ajuns la 57,82%, față de 54,39% în 2025.
O evoluție pozitivă se observă și în cazul restanțierilor din sesiunile anterioare. În acest an, 21,42% dintre ei au reușit să promoveze examenul, comparativ cu 16,18% anul trecut.

„Avem o rată de promovare mai mare decât în anii precedenți, mai mulți elevi cu rezultate foarte bune și un număr record de absolvenți care au obținut media 10. Aceste rezultate demonstrează că investițiile în calitatea educației, efortul profesorilor și munca elevilor dau rezultate. În același timp, ele ne arată unde trebuie să continuăm să intervenim pentru a oferi fiecărui copil șanse egale la o educație de calitate”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În pofida nemulțumirilor exprimate de unii candidați după proba la matematică, rezultatele la această disciplină au fost mai bune decât anul trecut. Rata de promovare a crescut de la 66% la 69%, iar nota medie a urcat de la 5,26 la 5,36. Potrivit directoarei Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, inclusiv exercițiile considerate de elevi printre cele mai dificile au fost rezolvate de mai mulți candidați decât în 2025.

Un alt rezultat evidențiat de autorități este faptul că, în sesiunea din acest an, niciun candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă.
Rezultatele preliminare au fost afișate pe 25 iunie în cele 92 de centre de bacalaureat din țară. Candidații își pot consulta notele și testele verificate pe platforma bac.gov.md, folosind datele individuale de acces. Contestațiile pot fi depuse pe 25 și 26 iunie, între orele 09:00 și 18:00, la centrele în care au fost susținute probele. Acestea vor fi examinate în perioada 27 iunie - 2 iulie. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe 3 iulie.
Sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat va avea loc în perioada 13-20 iulie. Candidații care vor să participe trebuie să depună o cerere pe 3 sau 4 iulie, la centrul în care au susținut examenele în sesiunea de bază.

Amintim că tot astăzi, au fost publicate și rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Elevii își pot consulta notele și lucrările verificate pe platforma o9est.md sau în cele 385 de centre de examen din țară. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 18:00, rezultatele fiind anunțate pe 3 iulie. Potrivit datelor preliminare, matematica a rămas proba cu cea mai redusă rată de promovare.
