Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri. Fiecare țară a eliberat câte 90 de militari
Rusia și Ucraina au eliberat fiecare câte 90 de prizonieri de război, în cadrul unui schimb realizat pe 24 iunie. Despre acest lucru a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Ministerul rus al Apărării.
Rusia a anunțat marți că schimbul s-a efectuat sub „medierea umanitară” a Emiratelor Arabe Unite.
„Ca urmare a negocierilor, 90 de prizonieri de război ruși care au riscat moartea în captivitate sunt returnați din zonele aflate sub controlul Kievului”, a declarat Ministerul rus al Apărării. „În schimb, 90 de prizonieri din forțele armate ucrainene au fost predați”.
Președintele Ucrainei a declarat că poporul ucrainean ține minte despre toți oamenii aflați în captivitate în Rusia: „Continuăm să lucrăm pentru eliberarea fiecăruia. Căutând adevărul despre toți cei care ar putea fi deținuți de inamic”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ultimul schimb de amploare între cele două părți datează din 31 mai, când au fost schimbați câte 75 de prizonieri de fiecare parte.