Rusia acuză Ucraina de „atacuri fără precedent” asupra centralei nucleare din Zaporojie. Avertizarea AIEA

Rusia acuză Ucraina de „atacuri fără precedent” asupra centralei nucleare din Zaporojie. Avertizarea AIEA
Sursa foto: Alexander Ermochenko/Reuters

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a ONU (AIEA) avertizează despre riscul unui „accident nuclear major” în urma atacului cu drone de duminică asupra centralei nucleare din Zaporojie. Rusia a acuzat că Ucraina se află în spatele atacului, în care ar fi fost rănite trei persoane. Ucraina negă că a fost implicată în acest atac.

Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de Rusia în 2022, se află în prima linie a conflictului armat. AIEA a avertizat în mod repetat cu privire la astfel de atacuri.

Șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că lovitura de duminică cu drona asupra centralei de la Zaporojie pune în pericol „securitatea nucleară”.

Corporația rusă specializată în energie nucleară, Rosatom, a acuzat armata ucraineană că a lansat o serie de „atacuri fără precedent” împotriva centralei nucleare din Zaporojie, în urma cărora au fost răniți trei angajați, dintre care unul grav. Într-un comunicat, Rosatom precizează că nivelurile de radiații la centrală sunt normale și că nu există daune serioase.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care are experți la fața locului, a declarat că a fost informată de administrația centralei că o dronă a explodat la locul centralei și că informațiile sunt „concordante” cu observațiile AIEA.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că ambele părți ar trebui să se abțină de la acțiuni care „pun în pericol securitatea nucleară”.

Rosatom „denunță categoric atacul fără precedent asupra siturilor centralei nucleare și infrastructurii sale”, și face apel la Grossi și la guvernele UE să reacționeze imediat la amenințarea față de siguranța centralei.

Centrala nucleară, cea mai mare din Europa și aflată aproape de linia frontului, are șase reactoare VVER-1000 V-320 de concepție sovietică, pe bază de uraniu 235 și răcite cu apă.

În prezent, reactoarele nr. 1, 2, 5 și 6 sunt în oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparații, iar reactorul nr. 4 este în așa-numita oprire la cald, potrivit administrației centralei.

Direcția principală de informații a declarat că Ucraina nu a fost implicată în nicio provocare armată la centrala din Zaporojie.