Restricții! Măsurile privind accesul limitat în terminalul aeroportului, prelungite cu încă o lună
Măsurile privind accesul limitat în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău au fost prelungite din nou. Astfel, până în data de 30 noiembrie 2024, acces în accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, precum și personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.
„Ca urmare a deciziei Grupului de management pe subiect, vă informăm că măsurile privind accesul limitat în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău sunt prelungite până în data de 30 noiembrie 2024”, anunță administrația aerogării.
Astfel, accesul în terminal rămâne permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, precum și personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Călătorii sunt îndemnați să vină la aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor.
Amintim că, începând cu prima zi a lunii mai 2024, la aeroportul din Chișinău au fost impuse restricții de acces în terminal, în vederea asigurării securității aeronautice și pentru a evita „diferite situații neplăcute, care pot fi declanșate la Aeroport”.