joi, 08 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Reorganizarea CFM, aprobată în lectura a doua de Parlament. Procesul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026
Sursa foto: ziar.md

Reorganizarea CFM, aprobată în lectura a doua de Parlament. Procesul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026

Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind reorganizarea Căii Ferate din Moldova (CFM). Potrivit documentului, procesul urmează să fie finalizat până la data de 31 decembrie 2026.

În urma reorganizării, activitățile actuale ale întreprinderii de stat vor fi separate. Transportul de călători și mărfuri va fi preluat de societatea pe acțiuni „CFM Pasageri și Marfă”, iar infrastructura feroviară va fi administrată de societatea pe acțiuni „CFM-Infra”.

„Reorganizarea nu presupune un proces de privatizare și nu implică transferul controlului infrastructurii feroviare către persoane private. SA „CFM-Infra” va avea capital integral de stat, iar infrastructura feroviară va rămâne, în continuare, sub controlul statului”, notează responsabilii de la Parlament.

Procesul va include mai multe etape. Printre acestea se numără constituirea mecanismelor instituționale necesare pentru implementarea reorganizării, inventarierea, delimitarea și evaluarea patrimoniului, realizarea măsurilor pentru protecția creditorilor, precum și transferul drepturilor și obligațiilor, inclusiv al raporturilor de muncă.

Necesitatea reorganizării CFM este prevăzută în Codul transportului feroviar, adoptat de Parlament în 2022. Procesul a început odată cu înființarea SA „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”.

CFM, divizată în două companii: infrastructura separată de transport. Ce se întâmplă cu cei 3.200 de angajați
Calea Ferată din Moldova intră într-o nouă etapă de reorganizare, după o perioadă marcată de probleme financiare, restanțe salariale și reducerea volumelor de transport. Guvernul a aprobat proiectul de lege care permite separarea infrastructurii feroviare de transportul de mărfuri și pasageri. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că

CFM s-a confruntat cu probleme financiare în ultimii ani. În 2020 și 2021, compania a fost în pragul falimentului. Situația a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor CFM și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților.

La începutul anului 2025, CFM a sistat rutele Chișinău-Bender și Bălți-Rogojeni „din cauza situației financiare dificile”. Astfel, Chișinău–Ungheni a rămas unicul tren local care mai circulă în R. Moldova.

Pentru a reanima activitatea întreprinderii de stat și a reduce riscul de faliment, din rezerva de stat au fost alocate patru loturi de motorină pentru CFM, fiecare a câte 250 de tone.

Totodată, Calea Ferată din Moldova a scos la licitație mai multe bunuri, a concediat circa 2.200 de angajați și a trimis temporar sute de angajați în concediu forțat.

La începutul lunii septembrie curent, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că, începând cu 1 mai 2026, CFM nu mai acumulează restanțe curente la plata salariilor.

În prezent, CFM are aproximativ 3.200 de angajați. Vladimir Bolea a declarat că procesul de reorganizare nu va presupune disponibilizări și că angajații vor fi repartizați între cele două societăți, în funcție de activitatea pe care o desfășoară.