joi, 20 august, 2026
  • USD
  • EUR
Reguli noi pentru mașinile cu numere străine în R. Moldova. Ce se schimbă din 1 septembrie 2026
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Reguli noi pentru mașinile cu numere străine în R. Moldova. Ce se schimbă din 1 septembrie 2026

Ai intrat în Republica Moldova cu o mașină cu numere străine, dar trebuie să pleci peste hotare înainte de a putea scoate automobilul din țară? Din 1 septembrie, nu va mai fi obligatoriu ca aceeași persoană să încheie regimul vamal. Noile reguli vor permite transferarea drepturilor și obligațiilor către o altă persoană, care va putea inclusiv să scoată automobilul din Republica Moldova.

Schimbarea îi vizează pe cei care introduc mijloace de transport cu numere străine în regim vamal de admitere temporară și le declară prin acțiune.

În prezent, regula este mult mai strictă. Mașina nu poate fi pur și simplu dată unei alte persoane pentru a fi utilizată, iar nerespectarea acestei prevederi poate atrage sancțiuni.

„Aceste mijloace de transport declarate prin acțiune nu pot fi transmise pe teritoriul Republicii Moldova unor alte persoane, iar transmiterea acestora este pasibilă de răspundere contravențională, atât persoana care transmite, cât și persoana care utilizează aceste mijloace de transport”, a explicat șeful Secției destinații vamale din cadrul Serviciului Vamal, Valeriu Cozîrev.

Din 1 septembrie, regula se schimbă. Titularul regimului de admitere temporară va putea transmite oficial unei alte persoane drepturile și obligațiile care îi revin în raport cu automobilul.

O situație concretă ar fi cea în care o persoană intră în Moldova cu automobilul, dar ulterior este nevoită să plece din țară fără mașină și nu mai are posibilitatea să revină pentru a o scoate până la expirarea termenului permis. În asemenea cazuri, va putea desemna o altă persoană care să preia obligațiile și să reexporte automobilul.

„Persoana a introdus un mijloc de transport pe teritoriul vamal și, din anumite considerente, a plecat în afara țării și nu are posibilitatea să scoată acest mijloc de transport. Astfel, persoana dată poate transfera drepturile și obligațiile aferente regimului de admitere temporară unei alte persoane, în vederea scoaterii de pe teritoriul vamal”, a explicat Cozîrev.

Asta nu înseamnă însă că mașina va putea fi dată oricui, fără nicio formalitate. Transferul va trebui făcut oficial, cu acordul Serviciului Vamal, iar persoana care preia drepturile și obligațiile trebuie să îndeplinească o condiție esențială.

„Prevederile legale care intră în vigoare începând cu 1 septembrie stabilesc expres că drepturile și obligațiile pot fi transmise doar unei persoane stabilite pe teritoriul vamal, adică unui cetățean al Republicii Moldova”, a precizat reprezentantul Serviciului Vamal.

Procedura, potrivit lui Valeriu Cozîrev, nu ar urma să fie complicată. Titularul va depune o cerere conform modelului stabilit, iar persoana care urmează să preia mașina și obligațiile aferente va trebui să-și dea acordul. Ulterior, autoritatea vamală va examina solicitarea și va emite o decizie.

„Procedura este destul de simplă. Se depune o cerere de forma stabilită, este depus și acceptul persoanei de a primi drepturile și obligațiile și, ulterior, Autoritatea Vamală eliberează o decizie în acest sens”, a explicat Cozîrev.

Modelele cererilor și documentele necesare pentru această procedură au fost stabilite prin ordin și pot fi găsite pe pagina oficială a Serviciului Vamal.

Important este că modificarea nu anulează regulile privind perioada în care automobilul poate rămâne în Republica Moldova. Transferul către altă persoană nu înseamnă că termenul de admitere temporară începe din nou. Persoana care preia drepturile preia și obligația de a încheia regimul vamal în termenul stabilit.

Cu alte cuvinte, din 1 septembrie se schimbă persoana care poate duce procedura până la capăt, nu și obligația ca automobilul să fie scos din Republica Moldova conform termenelor legale.

Cei care au nevoie de explicații suplimentare privind noua procedură se pot adresa Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul 022 78 88 88.