Rada Supremă a ratificat acordul dintre Statele Unite și Ucraina privind resursele minerale rare

Rada Supremă a ratificat astăzi, cu 338 de voturi pentru, acordul dintre Statele Unite și Ucraina privind resursele minerale rare. Acordul, semnat în SUA pe 30 aprilie, stabilește un fond comun de investiții pentru reconstrucția Ucrainei și prevede ca Washingtonul și Kievul să dezvolte și să investească împreună în resursele minerale critice ucrainene.
Acordul Statele Unite - Ucraina vine după săptămâni de negocieri intense, care au devenit uneori dure și care au deraiat temporar ajutorul acordat Kievului de către Washington.
Deși atenția s-a concentrat pe resursele minerale ale Ucrainei, acordul include și prevederi privind petrolul, gazele naturale și alte hidrocarburi. În toate cazurile, resursele rămân în proprietatea Ucrainei, deși SUA vor avea acces, scrie BBC.
Includerea petrolului și gazului este privită drept o relaxare a poziției Kievului, deoarece acestea nu apăreau în versiunile anterioare. Oficiali de rang înalt ai administrației americane le-au spus jurnaliștilor că aceste resurse ar putea genera „valoare mai mare” dacă luptele se încheie rapid.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Documentul menționează, totodată, că SUA recunosc intenția Ucrainei de a adera la UE și necesitatea ca acest acord să nu intre în conflict cu acest obiectiv.
Mai mult, SUA au prezentat acordul drept esențial pentru continuarea sprijinului militar oferit Ucrainei. Prim-vicepremiera Ucrainei, Iulia Sviridenko, care a zburat la Washington pentru a semna acordul, a declarat că documentul prevede sprijin suplimentar din partea SUA, inclusiv în sisteme de apărare antiaeriană, marcând o schimbare în strategia lui Trump, care a încercat să reducă sprijinul militar de când a revenit la Casa Albă.
