R. Moldova, în top 15 state cu cei mai buni hackeri din lume. Ce țară conduce clasamentul
Oamenii de știință de la Universitatea Oxford au creat un clasament al țărilor ai căror hackeri sunt cei mai activi și provoacă cele mai mari daune economiei globale. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul PLoS ONE, citat de RTVI, R. Moldova se situează pe locul 15 în acest top, cu 2,57 puncte.
Clasamentul s-a bazat pe un sondaj anonim al experților care au concluzionat că majoritatea amenințărilor cibernetice din lume vin dintr-un număr relativ mic de țări. Lista este condusă de Rusia, Ucraina, China, SUA, Nigeria, România și se încheie cu R. Moldova.
La studiu au participat 92 de specialiști din diferite țări. Cu ajutorul lor, cercetătorii au reușit să creeze Indexul mondial al criminalității cibernetice, a cărui analiză a arătat că majoritatea amenințărilor cibernetice din lume apar în cele 15 țări, inclusiv R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cele cinci categorii principale de evaluare au inclus tipuri de activitate cibernetică criminală precum: crearea de malware; atacuri DoS; distribuirea de ransomware; furtul de date, inclusiv date personale; atacuri de phishing; fraudă cu carduri bancare; hack-uri prin e-mail și hack-uri pentru licitații online; spălarea banilor și alte infracțiuni.
Elaborarea studiului a fost inițiată în anul 2021, acesta fiind publicat pe 10 aprilie curent. Cercetarea a fost elaborată în cadrul unui parteneriat comun între Universitatea din Oxford și UNSW Canberra, cu sprijinul financiar al Consiliului European pentru Cercetare.
Potrivit oamenilor de știință, rezultatele studiului vor ajuta la înțelegerea mai bună a caracteristicilor geografice ale criminalității cibernetice.