PSRM confirmă că Moroșan a fost implicat într-o bătaie: „Operațiune specială a fost desfășurată de Usatîi”
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) confirmă că socialistul Maxim Moroșan a fost implicat într-o bătaie în municipiul Bălți. Într-o reacție publicată cu puțin timp în urmă, formațiunea a calificat totul drept un „atac” asupra fostului candidat la funcția de primar al orașului Bălți. Potrivit PSRM, în spatele acestei „provocări criminale organizate” ar sta „grupări banditești” care se subordonează liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
„În spatele acestei provocări se află personal Renato Usatîi și primarul lui din Bălți. Anterior, la adresa lui Maxim Moroșan au fost lansate amenințări și i s-a cerut să părăsească orașul Bălți și să se retragă din politică. De menționat este faptul că această operațiune specială a fost desfășurată de Usatîi în coordonare cu oamenii săi din organele de drept”, a acuzat PSRM.
Colegii de partid al lui Moroșan au declarat că vor studia cu atenție toate circumstanțele „acestor episoade penale”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„PSRM va insista asupra tragerii la răspundere atât a executorilor, cât și a organizatorilor acestei infracțiuni. Maxim Moroșan și colegii săi vor primi tot sprijinul juridic și moral necesar”, au conchis reprezentanții PSRM.
Cu puțin timp în urmă, în presă au apărut informații precum că Maxim Moroșan, care este consilier din partea PSRM în Consiliul Municipal Bălți, ar fi fost reținut pentru 72 de ore după ce a fost implicat într-o bătaie, într-un local din Bălți. Potrivit NordNews, la aceasta ar fi participat și fostul consilier municipal din partea PSRM, Dmitri Galagoț, care recent și-a dat demisia. Cei doi socialiști s-ar fi bătut cu alte patru persoane.
La rândul său, Poliția R. Moldova a anunțat că o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți a fost implicată în mai multe altercații, fără a preciza dacă este vorba de Moroșan.
„După ce unul dintre bărbați a fost agresat fizic în stradă, ulterior, doi amici ai acestuia, au revenit, în aceeași seară, în localul respectiv, pentru a-și regla conturile, urmând o altă altercație între cei doi și alți patru bărbați care au participat și la conflictul din stradă. La toate aceste acțiuni de huliganism au asistat vizitatorii localului, dar și localnicii care treceau pe alături”, se menționează în comunicatul Poliției.
Oamenii legii au anunțat că membrii ambelor grupuri au fost reținuți și că în custodia Poliției se află patru persoane. Alte două - care în prezent se află peste hotare - urmează să fie reținute zilele viitoare, imediat ce vor reveni în țară.
Amintim că Maxim Moroșan a candidat pentru șefia primăriei municipiului Bălți la alegerile locale din toamna anului 2023. În primul tur al scrutinului, acesta s-a ales cu 19%, clasându-se pe locul III. Totuși, acesta a ajuns în turul II, întrucât candidata „independentă” Arina Corșicova a fost exclusă din cursa electorală.