Prețul motorinei depășește din nou pragul de 20 de lei. Se scumpește și benzina
Marți, 3 februarie, șoferii vor trebui să scoată din buzunare mai mulți bani. Conform noilor prețuri maxime stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), se scumpește atât benzina, cât și motorina.
Astfel, un litru de benzină va costa 23,08 lei, cu trei bani mai mult decât în perioada 30 ianuarie - 2 februarie, iar un litru de motorină - 20,02 lei, în creștere cu zece bani față de prețul actual.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt publicate zilnic pe site-ul Agenției, iar benzinăriile din țară trebuie să le afișeze de la miezul nopții.
Stațiile de alimentare au dreptul să afișeze prețuri mai mici decât plafonul maxim stabilit de ANRE, însă nu și mai mari.

Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile internaționale ale petrolului au înregistrat o tendință ascendentă, ca urmare a tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și a incertitudinilor legate de relațiile dintre Statele Unite și Iran. Aceste tensiuni ar putea provoca întreruperi în tranzitul de țiței prin Strâmtoarea Hormuz, o rută strategică pentru transportul global al hidrocarburilor.
Concomitent, piața a fost influențată și de alte presiuni, precum restricțiile asupra exporturilor de petrol rusesc și perturbările temporare ale producției în unele state exportatoare, printre care Kazahstan și Venezuela.
Evoluțiile de pe piețele internaționale au influențat imediat și piața regională a produselor petroliere. Conform analizei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), benzina a înregistrat o majorare de aproximativ 72 USD pe tonă, iar prețul motorinei a crescut cu circa 106 dolari pe tonă, inclusiv din cauza cererii ridicate pe piața europeană.
