Președintele Austriei, invitat să viziteze R. Moldova

Președintele Austriei, invitat să viziteze R. Moldova
Sursa foto: presedinte.md

Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a fost chemat să viziteze R. Moldova în acest an. Invitația a fost lansată de lidera de la Chișinău, Maia Sandu, aflată în deplasare de muncă în orașul austriac Salzburg.

„Am avut o întrevedere călduroasă cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen - un bun prieten al Republicii Moldova. I-am mulțumit Președintelui Van der Bellen pentru sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea Republicii Austriece, atât prin asistența pentru dezvoltare, cât și prin susținerea parcursului nostru european”, a anunțat Maia Sandu.

Prin intermediul asistenței oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, susține președinta R. Moldova, autoritățile cresc standardele de viață ale cetățenilor noștri. Ea a mai spus că, cu susținere austriacă se construiește o stație de epurare a apei în Edineț, de care vor beneficia circa 26 de mii de cetățeni din municipiul Edineț și orașul Cupcini.

„Am discutat și despre importanța inițierii negocierilor de aderare a R. Moldova la UE în cel mai scurt timp. Pe final, l-am invitat pe președintele Van der Bellen să viziteze R. Moldova în acest an. Vom continua colaborarea dintre țările noastre, pentru a realiza cât mai multe proiecte comune pentru cetățeni și pentru a întări pacea și stabilitatea pe continentul european”, a conchis șefa statului.

Citește și: Mesajul transmis de Maia Sandu la Salzburg: „Aderarea R. Moldova la UE va fi o investiție în democrația și viitorul nostru colectiv”

Maia Sandu, a participat, joi, 27 iulie, la Summit-ul Salzburg, din orașul austriac cu același nume.