Presa: R. Moldova și Ucraina vor începe negocierile de aderare la UE în ultima săptămână din iunie

Presa: R. Moldova și Ucraina vor începe negocierile de aderare la UE în ultima săptămână din iunie
Sursa foto: zugo.md.

R. Moldova și Ucraina urmează să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană la o ceremonie planificată pentru ultima săptămâna din luna iunie, scrie Europa Liberă cu referire la surse diplomatice.

Potrivit sursei, editorul Europei Libere pe probleme europene, Rikard Jozwiak, spune că mai mulți diplomați din UE și-au exprimat sub condiția anonimatului încrederea că o așa-numită „conferință-ceremonie interguvernamentală” se va ține la Bruxelles în ultima săptămână din iunie, înainte ca președinția rotativă a UE să fie preluată la 1 iulie de Ungaria.

Aceiași diplomați au spus că așa-numitele „cadre ale negocierilor” vor fi adoptate pentru ambele țări de statele membre din UE în același timp.

După unii experți în funcționarea UE, începerea efectivă a negocierilor vine însă odată cu deschiderea primului capitol de negocieri, din cele peste 30, iar observatorii cred că asta se va întâmpla cândva în 2025.

Oficialii UE vor să țină ceremonia din iunie pentru a încuraja Ucraina și R. Moldova să persevereze, dar intrarea în capitolele propriu-zise de negociere va fi lăsată până după ce Ungaria nu va mai fi la cârma UE, adică după Anul Nou.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat inițierea negocierilor pentru aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE. În cazul Georgiei, Comisia a recomandat acordarea statutului de țară-candidat la aderare. Mai târziu, pe 14 decembrie anul trecut, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE.

R. Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, pe 23 iunie 2022, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în țara vecină.

Decizie istorică. Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat joi seara, 14 decembrie 2023, că liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi R. Moldova. Charles Michel a adăugat că, Consiliul European a mai decis ca Georgiei să-i fie acordat statutul de candidat la aderarea la…