Poliția a deschis o anchetă în cazul celor cinci păsări protejate găsite împușcate la Rîșcani. Trei arme au fost ridicate
Trei arme au fost ridicate de la persoanele bănuite în cazul celor cinci păsări protejate găsite împușcate în raionul Rîșcani. Ministerul Mediului anunță că expertizele efectuate au confirmat prezența alicelor în corpurile păsărilor. Mai mult, fapta va fi investigată direct ca infracțiune penală, întrucât prejudiciul calculat depășește pragul contravențional.
„Revoltător și inacceptabil cazul celor cinci păsări omorâte într-o singură zi la Rîșcani. Toate exemplarele erau protejate și incluse în Cartea Roșie”, a transmis instituția, calificând cele întâmplate drept „braconaj pur și infracțiune penală”.
Potrivit Ministerului, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a sesizat Poliția, care a deschis o anchetă. Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite. Instituția precizează că prejudiciul calculat depășește pragul pentru răspunderea contravențională, astfel că fapta urmează să fie investigată în cadrul unei cauze penale. Totodată, expertizele balistice și veterinare au confirmat prezența unor alice în corpurile păsărilor, ceea ce, potrivit Ministerului Mediului, reprezintă o probă a utilizării armelor împotriva acestora.
Ministerul anunță că va monitoriza evoluția anchetei și susține că persoanele responsabile trebuie trase la răspundere.
„Ministerul va monitoriza pentru ca această anchetă să fie dusă până la capăt. Cei care comit astfel de atrocități împotriva naturii trebuie să răspundă în cel mai dur mod posibil”, se arată în comunicatul ministerului.
Cazul a devenit cunoscut după ce un cocostârc negru, monitorizat prin GPS de cercetători, și-a încetat deplasarea în apropierea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Pasărea, numită Lembe, avea aproximativ trei luni și jumătate și se afla la prima sa migrație spre Africa. Ea traversase Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina înainte de a ajunge în Republica Moldova.
Pe 9 septembrie, reprezentanții Societății pentru Protecția Păsărilor și Naturii (SPPN) au ajuns la coordonatele indicate de transmițător și au găsit cocostârcul mort. În aceeași zonă au fost descoperite alte patru păsări moarte – exemplare de lopătar. Atât cocostârcul negru, cât și lopătarul sunt specii incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Examinarea veterinară a cocostârcului a arătat că acesta avea răni provocate de alice, inclusiv la nivelul craniului, precum și fracturi la aripi. În apropierea păsării fusese găsit și un cartuș de alice folosit la vânătoare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.