Plan de intervenție la nivel național, în contextul riscurilor meteorologice - decizia Centrului de Management al Crizelor
Autoritățile au instituit un set de măsuri de prevenire și intervenție la nivel național, în contextul prognozelor meteorologice care indică o înrăutățire a vremii în următoarele zile. Deciziile au fost discutate în cadrul unei ședințe convocate de Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC), cu participarea instituțiilor responsabile de gestionarea situațiilor de risc.
Potrivit informațiilor prezentate, în perioada următoare sunt prognozate precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, scăderi de temperatură, precum și formarea poleiului, factori care pot afecta siguranța circulației rutiere, alimentarea cu energie electrică și accesul către localități sau obiective de importanță publică.
În acest context, CNMC a propus analizarea posibilității reducerii programului de muncă pentru ziua de vineri, 30 ianuarie, în funcție de specificul activității instituțiilor publice și private, pentru a diminua riscurile asociate deplasărilor.

Totodată, au fost stabilite responsabilități clare pentru instituțiile implicate. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale urmează să asigure monitorizarea permanentă a stării drumurilor, intervenția cu tehnică specială și, la necesitate, limitarea circulației transportului greu. Ministerul Afacerilor Interne va intensifica patrularea și va acorda sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, în special pe traseele cu risc sporit.
Ministerul Apărării este pregătit să ofere suport logistic, inclusiv cu tehnică specializată, pentru facilitarea accesului către zonele afectate. În același timp, Ministerul Energiei va menține echipele de intervenție în regim de alertă, pentru a asigura continuitatea furnizării energiei electrice și remedierea rapidă a eventualelor avarii.

Măsuri suplimentare sunt prevăzute și în domeniul social și medical. Ministerul Sănătății va asigura funcționarea serviciilor de urgență și disponibilitatea echipajelor medicale, iar Ministerul Muncii și Protecției Sociale va monitoriza situația persoanelor vulnerabile și va interveni acolo unde condițiile meteo pot genera riscuri suplimentare.
Autoritățile locale au fost îndemnate să activeze mecanismele de intervenție la nivel teritorial și să mențină o comunicare permanentă cu structurile centrale. Totodată, populația este sfătuită să evite deplasările neesențiale, să respecte regulile de siguranță rutieră și să acorde o atenție sporită persoanelor aflate în dificultate.
CNMC anunță că situația va fi monitorizată în regim continuu, iar instituțiile responsabile vor prezenta actualizări periodice, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.



