miercuri, 11 noiembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Petiții redactate cu inteligența artificială, cu trimiteri la legi inexistente. Avertismentul Autorității Aeronautice Civile
Sursa foto: Cotidianul.md

Petiții redactate cu inteligența artificială, cu trimiteri la legi inexistente. Avertismentul Autorității Aeronautice Civile

În ultima perioadă, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a recepționat mai multe petiții redactate cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială, care conțineau trimiteri la prevederi legale inexistente sau neactualizate. În acest context, instituția avertizează pasagerii că utilizarea unor instrumente precum ChatGPT, Copilot sau Claude pentru formularea reclamațiilor poate genera erori juridice și îngreuna examinarea solicitărilor.

Un exemplu semnalat de AAC este invocarea articolului 206 din Codul contravențional al R. Moldova, prezentat în unele petiții ca o prevedere care sancționează nerespectarea drepturilor pasagerilor în transportul aerian. Autoritatea precizează că un asemenea articol, cu acest obiect de reglementare, nu există.

Potrivit instituției, drepturile pasagerilor în cazul întârzierii sau anulării zborurilor, precum și al refuzului la îmbarcare, sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 836/2012.

Recomandări pentru pasagerii care vor să depună o reclamație

AAC le recomandă pasagerilor să respecte câțiva pași atunci când vor să depună o reclamație. Mai întâi, aceștia trebuie să se adreseze companiei aeriene și să aștepte răspunsul acesteia în termenul legal aplicabil.

Dacă solicitarea nu este soluționată sau nu primesc un răspuns în termenul prevăzut, pasagerii se pot adresa Autorității Aeronautice Civile, anexând corespondența purtată cu operatorul aerian.

Informațiile oficiale privind drepturile pasagerilor și modalitatea de depunere a petițiilor pot fi consultate pe site-ul AAC, iar modelele de formulare sunt disponibile în secțiunea Drepturile pasagerilor.