Peste 600 de deținuți au părăsit penitenciarele din Ucraina și s-au alăturat Forțelor Armate

Peste 600 de deținuți au părăsit penitenciarele din Ucraina și s-au alăturat Forțelor Armate
Imagine simbol. Sursa foto: RBC-Ukraine

Circa 613 de deținuți au părăsit deja penitenciarele din Ucraina și s-au alăturat Forțelor Armate din țara vecină. Ministrul ucrainean al Justiției, Denis Maliusika a anunțat acest lucru în cadrul teletonului „Єдині новини”.

Potrivit oficialului ucrainean, în prezent, deținuții sunt instruiți, după care vor îndeplini serviciul militar în unități de asalt, compuse exclusiv din persoane care și-au ispășit pedeapsa.

„Încă nu am ajuns la etapa de implicare propriu-zisă a acestor unități în operațiunile de luptă. Poate că situația se va schimba mai târziu, iar alegerea cu privire la amestecare sau neamestecare se va face într-o altă direcție. Deocamdată, acestea sunt diviziuni separate, sunt unități de asalt”, a spus Maliusika.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Amintim că, pe 17 mai, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea care le permite anumitor categorii de deținuți să intre în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei.

La câteva zile distanță, vice-ministra Justiției din Ucraina, Elena Vîsoțkaia, anunțase că peste 3.000 de deținuți au depus cereri pentru a fi eliberați condiționat și mobilizați în armată.

Potrivit Ministerului ucrainean al Justiției, la 15 mai curent, în penitenciarele din Ucraina își ispășeau pedeapsa 27.471 de deținuți, inclusiv 1.538 de femei. Conform informațiilor anunțate de instituție în cadrul unei ședințe a comitetului de profil, în total, 20.000 de deținuți pot pretinde la dreptul de eliberare condiționată.

Mai multe categorii de deținuți vor putea intra în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Detalii
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea care le permite anumitor categorii de deținuți să intre în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Potrivit site-ului oficial al Radei Supreme a Ucrainei, liderul de la Kiev a semnat decretul astăzi, 17 mai. Rada Supremă a adoptat legea pe 8…
Peste trei mii de deținuți ucraineni au cerut mobilizarea în armată
Peste 3 mii de deținuți au depus cereri pentru a fi eliberați condiționat de la ispășirea pedepsei ca să fie mobilizați în armată. Anunțul a fost făcut de către Ministra Justiției din Ucraina, Olena Vîsoțca, transmite presa din Ucraina. „Peste trei mii de oameni au depus cereri. Am prezis acest