Peste 12 mii de tineri susțin astăzi examenul de bacalaureat la limba și literatura română
Peste 15 mii de tineri susțin astăzi proba de examen de bacalaureat la limba de instruire. Dintre aceștia, 12.659 susțin proba la limba și literatura română, iar 2.692 – proba la limba și literatura rusă.
Examenele au început la ora 09:00. Pentru realizarea testului scris, candidații au la dispoziție trei ore astronomice (180 minute), timpul începând să fie cronometrat din momentul în care toți candidații din sală au primit testul.
Următoarea probă de bacalaureat va avea loc marți, 11 iunie, la limba străină. 12.613 abiturienți vor scrie proba la limba engleză, 3.479 – la limba franceză, 93 – la limba germană, 24 – la limba spaniolă, 50 – la limba italiană, iar 23 – la Limba turcă.
Sesiunea de bacalaureat 2024 se desfășoară în perioada 4-21 iunie, în 93 de centre de bacalaureat. La probe participă 18.800 de candidați, dintre care 2.514 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, patru absolvenți vor obține trei note de zece din oficiu, iar 93 vor obține două note de zece din oficiu, în baza certificatelor ce atestă competențe lingvistice în limbi străine și/sau competențe specifice domeniului informaticii, cât și în baza premiilor obținute la olimpiadele republicane și/sau internaționale la disciplinele de studiu.
Elevii care au de susținut o singură probă de examen în sesiunea de bacalaureat din acest an sunt:
- Patricia Caraman, Instituția Publică Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Chișinău;
- Constantin Babuc, Instituţia Privată de Învăţământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
- Mihai Eșanu, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
- Sergiu Levința, Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți.
În total, 2.594 de elevi au obținut nota zece din oficiu la limba străină, iar 61 - la informatică.