Persoanele care vor insulta profesorii riscă amenzi de până la 7.500 de lei sau 15 zile de arest contravențional

Persoanele care vor insulta profesorii riscă amenzi de până la 7.500 de lei sau 15 zile de arest contravențional
Sursa foto: Tatiana Etco/Europa Liberă

Hărțuirea și ultragierea cadrelor didactice va fi sancționată contravențional. Prevederea se conține în amendamentul președintei Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, înregistrat la un proiect de modificare a Codului penal și a Codului contravențional, adoptat în a doua lectură de Parlament.

Astfel, persoanele care vor ultragia cadrele didactice riscă amenzi de până la 1.250 de lei. Totodată, jignirea premeditată a onoarei, demnității sau a reputației profesionale, însoțită de acte de huliganism și/sau vătămare corporală, va fi sancționată cu amendă de până la 7.500 de lei sau cu arest contravențional de până la 15 zile, transmite Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului R. Moldova.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Anterior, ministrul Educației, Dan Perciun, a propus reguli mai stricte pentru a proteja personalul didactic și pentru a preveni accesul neautorizat în instituțiile de învățământ din R. Moldova. Potrivit lui Perciun, sunt necesare sancțiuni mai dure pentru hărțuirea și ultragierea personalului școlar. Propunerea a venit în contextul cazului tragic din raionul Drochia, unde directoarea unei școli și-ar fi pus capăt zilelor.

Directoarea Gimnaziului „Dumitru Roman” din satul Drochia a fost găsită fără suflare în seara zilei de sâmbătă, 18 mai, de către un angajat al gimnaziului. Potrivit oamenilor legii, pe corpul neînsuflețit al femeii nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Natalia Manea era căsătorită și avea trei copii. Potrivit postărilor de pe rețelele sociale, publicate atât de apropiații Nataliei, cât și de membrii familiei, femeia s-ar fi aflat în conflict cu o parte din membrii colectivului gimnaziului.

Accesul neautorizat în școli și hărțuirea profesorilor ar putea fi sancționate. Propunerea ministrului Educației
Ministrul Educației, Dan Perciun, propune reguli mai stricte pentru a proteja personalul didactic și pentru a preveni accesul neautorizat în instituțiile de învățământ din R. Moldova. Potrivit lui Perciun, sunt necesare sancțiuni mai dure pentru hărțuirea și ultragierea personalului școlar. Propuner…
„Pedagogii au nevoie de protecție”. Reacția sindicatelor din educație la cazul decesului directoarei din Drochia
Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din R. Moldova a venit cu o reacție în legătură cu moartea subită a directoarei Gimnaziului „Dumitru Roman” din satul Drochia, care a fost găsită strangulată în sala de sport a instituției de învățământ. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Federați…