luni, 27 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Pe 28 septembrie, ASP va activa în regim special. Cetățenii vor putea solicita cărți de identitate provizorii, eliberate gratuit
Sursa foto: Iurie Ionel / Google Maps

Pe 28 septembrie, ASP va activa în regim special. Cetățenii vor putea solicita cărți de identitate provizorii, eliberate gratuit

Până la alegerile parlamentare au mai rămas cinci zile. În ziua desfășurării scrutinului, pe 28 septembrie, toate subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice (ASP) vor activa conform unui program special, de la ora 07:00 până la 21:00.

Cetățenii cu vârsta de peste 18 ani, care nu vor deține actele de identitate necesare pentru exercitarea dreptului de vot, vor putea solicita de la ASP cărți de identitate provizorii. Acestea vor fi eliberate gratuit și vor fi înmânate în aceeași zi.

Totodată, cetățenii care au depus sau vor depune cereri pentru eliberarea cărții de identitate în perioada 28 august – 25 septembrie curent vor putea ridica actul de identitate până la data de 28 septembrie, inclusiv în ziua alegerilor, indiferent de termenul comenzii și de tariful achitat.

Pentru a obține informații suplimentare privind eliberarea actelor de identitate, vizitați pagina oficială a Agenției Servicii Publice sau contactați Serviciul Suport Clienți la numerele de telefon 14 909 și (+373) 022 25 70 70.

Amintim că alegerile parlamentare se vor desfășura pe 28 septembrie curent, iar în buletinul de vot urmau să se regăsească 23 de candidați. În țară și peste hotare vor fi deschise peste 2.000 de secții de votare.

Blocul Unirea Națiunii se retrage din cursa electorală în favoarea PAS
Blocul Unirea Națiunii (BUN) se retrage din cursa electorală în favoarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Totodată, BUN, s-a angajat să mobilizeze electoratul unionist să susțină partidul de guvernământ. Anunțul a fost făcut astăzi, 22 septembrie, în cadrul unui briefing de presă. „Este de fapt un răspuns la multiplele și

Anterior, Comisia Electorală Centrală (CEC) a reamintit că alegătorii au posibilitatea să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale și a informaților despre secția de votare la care vor vota pe data de 28 septembrie.

Pentru a afla la ce secție vor vota, alegătorii pot accesa pagină verifica.cec.md. La rubrica „Verifică lista electorală”, aceștia pot indica IDNP-ul și afla informația despre secția de votare la care urmează să voteze la parlamentare.

Persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare pot depune cereri pentru votul cu ajutorul urnei mobile. Cererile pot fi depuse personal, transmise prin intermediul unui membru al familiei sau al lucrătorului social.

Potrivit prevederilor din Codul electoral, votarea se efectuează în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

  • cartea de identitate, buletinul de identitate al cetățeanului R. Moldova;
  • cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu;
  • pașaportul de cetățean al R. Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit și alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil.