Vacanța elevilor din regiunea transnistreană s-a încheiat. Cum este organizat procesul educațional
Vacanța elevilor din regiunea transnistreană s-a încheiat, iar din 20 ianuarie elevii au trecut la ore de la distanță. Mai exact, profesorii trimit lecțiile în format video, iar elevii pot să-și facă temele pentru acasă atunci când au posibilitatea.
Așa-numita ministră a educației din stânga Nistrului, Svetlana Ivanișina, a precizat că decizia de a organiza orele de la distanță a fost luată pentru a „minimiza” impactului întreruperilor de curent electric asupra programului școlar.
Vacanța de i