Din 6 iulie, fermierii pot solicita sprijin financiar pentru laptele comercializat
Începând de mâine, 6 iulie, fermierii care produc și vând lapte pot depune cereri pentru a primi sprijin financiar din partea statului. Dosarele vor fi recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) până pe 14 august.
„Sprijinul financiar se acordă per kilogram de lapte comercializat și vizează laptele de vacă, de oaie și de capră, pentru cantitățile comercializate în perioada 1 iulie- 31 decembrie 2025”, precizează AIPA.
Pot solicita acest sprijin crescătorii de ani