R. Moldova a intrat în Guinness World Records cu cea mai lungă „viță-de-vie umană”. Peste 400 de oameni au participat
Peste 400 de oameni s-au adunat sâmbătă, 3 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale și au stabilit un nou record Guinness World Records, formând cea mai lungă „viță-de-vie umană” din lume. Evenimentul a avut loc în prima zi a celei de-a XXV-a ediții a Zilei Naționale a Vinului.
Participanții s-au poziționat astfel încât să reproducă elementele unei vițe-de-vie, într-un omagiu adus viticultorilor și vinificatorilor din întreaga țară. Recordul a fost confirmat oficial de reprezentantul Guinness World Records, Pravin Patel. Potrivit Wine of Moldova, fiecare participant a devenit parte dintr-un omagiu adus R. Moldova, generațiilor care au îngrijit viile și au păstrat tradițiile vinicole.
Momentul a marcat ediția aniversară cu numărul 25 a Zilei Naționale a Vinului, organizată în acest an sub genericul „Vinul care ne unește”.
Au fost premiați și cei mai buni din industria vinului
În cadrul evenimentului au fost acordate și premiile tradiționale pentru performanțele din sectorul vitivinicol.
Marele Premiu a fost câștigat de Vinăria Sălcuța, care a primit și Trofeul „Eugeniu Pîslaru – Moștenire și Viitor”. Casa Vinicolă Luca a obținut Trofeul Creatorului de Vin, iar Călărași Divin SRL – Trofeul Creatorului de Distilate. Titlul de cel mai iscusit oenolog al anului i-a revenit Mariei Coșnete, iar Semion Guțuțui a fost desemnat cel mai bun viticultor al anului.
La ediția din acest an participă peste 100 de producători de vin din R. Moldova.
Ziua Națională a Vinului continuă și duminică, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Vizitatorii pot participa la degustări și activitățile din programul sărbătorii, iar mai multe vinării din țară își așteaptă oaspeții cu programe proprii.

