joi, 15 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR

Latest

Jumătate dintre pompierii moldoveni din Grecia, mobilizați la stingerea unui incendiu. Intervenția a durat câteva ore

Jumătate dintre pompierii moldoveni din Grecia, mobilizați la stingerea unui incendiu. Intervenția a durat câteva ore

Douăsprezece dintre cei 24 de pompieri moldoveni care se află în Grecia au intervenit timp de aproape cinci ore la stingerea unui incendiu de vegetație de la periferia orașului Thessaloniki. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) precizează că misiunea s-a desfășurat în apropierea localității Diavata. Ajunși la fața locului, pompierii moldoveni și colegii lor eleni au desfășurat lucrări pentru lichidarea focarelor active în urma incendiului de proporții. Potrivit IGSU, salvato
# Social
Premierul Tofan, despre aparatul de zbor căzut la Crocmaz: „Bine că a lovit un copac, și nu o casă”

Premierul Tofan, despre aparatul de zbor căzut la Crocmaz: „Bine că a lovit un copac, și nu o casă”

Prim-ministrul Vasile Tofan susține că este bine că aparatul de zbor care a căzut la marginea satului Crocmaz a lovit un copac, și nu o casă. Totuși, potrivit oficialului, deflagrația a provocat distrugeri pe o rază de aproximativ 800 de metri, geamurile unei locuințe fiind sparte. „Bine că a lovit un copac, și nu o casă. (...) Războiul acesta îl simțim. Știm cu toții cine e agresorul în cazul dat. N-o să lansez ipoteze despre ce s-a întâmplat pentru că toți înțelegem ce s-a întâmplat. Pot doar
# Politică
Țara de origine a alimentelor devine obligatorie la raft. Noile reguli intră în vigoare de astăzi

Țara de origine a alimentelor devine obligatorie la raft. Noile reguli intră în vigoare de astăzi

Începând de 10 august 2026, comercianții cu amănuntul din Republica Moldova sunt obligați să afișeze țara de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț, în baza modificărilor aduse Legii nr. 231/2010 privind comerțul interior. Măsura este menită să ofere consumatorilor informații mai clare și să îmbunătățească trasabilitatea produselor. Noile prevederi se aplică unităților comerciale cu amănuntul din categoriile B, C și D. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, aces
# Social
Leul moldovenesc se depreciază față de euro și dolarul american

Leul moldovenesc se depreciază față de euro și dolarul american

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru 10 august un curs mai mare pentru euro, dolarul american, hrivna ucraineană și leul românesc. Astăzi, un euro valorează 20,05 lei, cu puțin peste un ban mai mult decât în perioada 7-9 august. Dolarul american costă 17,40 lei, în creștere cu aproape trei bani față de zilele precedente. Leul românesc s-a apreciat cu mai puțin de jumătate de ban, dar valorează tot 3,81 lei, iar hrivna ucraineană este cotată la 38 de bani. Cursul oficial stabili
# Curs valutar # Economie
Cer predominant senin și maxime de până la +32°C. Prognoza meteo pentru 10 august

Cer predominant senin și maxime de până la +32°C. Prognoza meteo pentru 10 august

Săptămâna începe cu vreme puțin mai caldă și cer predominant senin în toată țara. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM), astăzi, 10 august, temperaturile maxime vor oscila între +27 și +32°C, iar vântul va sufla slab din nord-est, cu viteze cuprinse între trei și nouă kilometri pe oră. În nordul R. Moldova, mercurul din termometre va urca până la +27…29°C, în centrul țării sunt așteptate cel mult +29..+31°C, iar în sudul republicii, maximum +31..+32°C. Amintim că, p
# Meteo # Social
Cercetările de la Crocmaz, finalizate: Poliția suspectează că aparatul explodat ar fi o „dronă-rachetă”

Cercetările de la Crocmaz, finalizate: Poliția suspectează că aparatul explodat ar fi o „dronă-rachetă”

Cercetările la fața locului, în urma căderii și exploziei unui aparat de zbor în extravilanul satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, au fost finalizate, anunță Poliția. Primele constatări indică faptul că aparatul ar putea fi de tip „dronă-rachetă”. Potrivit oamenilor legii, explozia s-a produs la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, după ce aparatul a lovit un copac dintr-o fâșie forestieră. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În schimb, fragmentele aparatului au fost proiectate pe
# Social
Ungheniul se pregătește de cea mai colorată săptămână a verii: Ce concerte îi așteaptă pe tineri din 10 august

Ungheniul se pregătește de cea mai colorată săptămână a verii: Ce concerte îi așteaptă pe tineri din 10 august

Municipiul Ungheni se pregătește pentru o săptămână plină de muzică, creativitate, voluntariat și activități pentru tineri. În perioada 10-16 august 2026, aici se va desfășura ZIT Ungheni 2026 - Zilele Internaționale ale Tineretului, un program amplu organizat de Primăria municipiului Ungheni și Centrul Municipal pentru TINEri Ungheni, transmite News Ungheni. Evenimentele sunt dedicate Zilei Internaționale a Tineretului, marcată anual la 12 august, iar organizatorii și-au propus să transforme U
# Social # Cultură și Turism
Necesarul de energie al Republicii Moldova este acoperit 100% pentru astăzi. Energocom a rezervat peste 9.200 MWh

Necesarul de energie al Republicii Moldova este acoperit 100% pentru astăzi. Energocom a rezervat peste 9.200 MWh

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru duminică, 9 august, este acoperit integral din punct de vedere comercial, anunță S.A. „Energocom”. Pentru ziua de astăzi, compania a achiziționat în total 9.209 MWh de energie electrică, din mai multe surse. Cea mai mare parte, 65,57%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 30,81% sunt asigurate din surse regenerabile locale, 2,24% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), iar
# Social
FOTO: Imagini de la fața locului, după căderea obiectului zburător la Crocmaz

FOTO: Imagini de la fața locului, după căderea obiectului zburător la Crocmaz

Au apărut primele imagini de la fața locului, după ce un obiect zburător, asemănător unei drone, a căzut astăzi, 9 august, în extravilanul localității Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. În urma incidentului s-a produs un incendiu de vegetație uscată și miriște, care a fost localizat și lichidat de pompieri și salvatori. Din imaginile surprinse la fața locului se pot observa zona afectată de incendiu și intervenția echipelor specializate. Autoritățile au securizat perimetrul și continuă verificăril
# Social
Nivelul apei de la Cernavodă a crescut cu patru centimetri. Reactorul 2 poate continua să funcționeze cel puțin nouă zile

Nivelul apei de la Cernavodă a crescut cu patru centimetri. Reactorul 2 poate continua să funcționeze cel puțin nouă zile

Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă s-a îmbunătățit după operațiunea de scufundare controlată a patru barje în Dunăre. Nivelul apei în bazinul de răcire a crescut cu patru centimetri în ultimele 24 de ore, deși prognozele indicau o scădere cu aceeași valoare. Astfel, diferența față de evoluția estimată este de opt centimetri, iar Unitatea 2 poate rămâne în funcțiune cel puțin alte nouă zile, potrivit autorităților. Vicepremierul Radu Miruță a calificat evoluția drept una f
# Mediu
Explozie puternică în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă. Un incendiu de vegetație a izbucnit după deflagrație

Explozie puternică în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă. Un incendiu de vegetație a izbucnit după deflagrație

O explozie puternică a fost semnalată în urmă cu puțin timp în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, iar în urma deflagrației a izbucnit un incendiu de vegetație. Poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre incident, iar echipele specializate au fost mobilizate și se deplasează la fața locului pentru a interveni și a stabili circumstanțele producerii exploziei. „Toate forțele specializate se îndreaptă acum la fața locului pentru a stabili circumstanțele, cauza exploziei și pentru lichid
# Social
R. Moldova își caută orașul care va lupta pentru titlul de „Capitală Europeană a Culturii” în 2033

R. Moldova își caută orașul care va lupta pentru titlul de „Capitală Europeană a Culturii” în 2033

Orașele și municipiile din Republica Moldova au intrat în cursa pentru șansa de a reprezenta țara în competiția europeană pentru titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2033”. Autoritățile locale își pot depune candidaturile până la 4 octombrie 2026. Concursul național a fost lansat de Oficiul Național de Dezvoltare a Culturii (ONDC) și reprezintă prima etapă în procesul de desemnare a orașului care va reprezenta Republica Moldova la selecția europeană. Ulterior, localitatea desemnată la nivel
# Social
VIDEO/ Atac masiv asupra Odesei: cel puțin opt răniți și clădiri distruse

VIDEO/ Atac masiv asupra Odesei: cel puțin opt răniți și clădiri distruse

Odesa a fost ținta unui atac combinat de amploare în noaptea de 8 spre 9 august. Mai multe cartiere ale orașului au fost afectate, fiind avariate clădiri de locuit, automobile și infrastructură, iar în urma atacului cel puțin opt persoane au fost rănite. Autoritățile au raportat și incendii, precum și întreruperi ale alimentării cu energie electrică și apă. Potrivit autorităților ucrainene și presei locale, atacul a început în timpul nopții, după declanșarea alertei aeriene în regiunea Odesa. E
# Extern
Alertă aeriană în Ucraina: circulația pe podul Maiaki-Udobnoe, suspendată temporar

Alertă aeriană în Ucraina: circulația pe podul Maiaki-Udobnoe, suspendată temporar

Circulația pe podul din apropierea localităților Maiaki-Udobnoe, Ucraina, a fost suspendată temporar în contextul declanșării unei alerte aeriene pe teritoriul ucrainean. Informația a fost comunicată de Poliția de Frontieră. În aceste condiții, au fost instituite restricții temporare de circulație și procesare la două puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina. Astfel, la PTF Palanca–Maiaki–Udobnoe și PTF Tudora–Starokazacie, procesarea persoanelor și a mijloacelor de t
# Social