Oamenii legii confirmă că tânăra însărcinată din Orhei a murit din cauza unor traume cranio-cerebrale
Procuratura Generală confirmă informațiile apărute în presă în legătură cu cauza preliminară a decesului tinerei însărcinate din Orhei, care a fost găsită fără suflare după câteva zile de căutări. Procurorul general interimar, lon Munteanu, a declarat în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV că fata ar fi murit în urma unor traume cranio-cerebrale.
„Este vorba despre un caz tragic. [...] Potrivit primelor informații pe care le avem, cauza decesului a survenit în rezultatele unor traume cranio-cerebrale. Urmează expertiza care să răspundă la mai multe întrebări - dacă sunt stabilite și alte leziuni corporale care au legătură cu decesul, dacă există careva substanțe psihotrope în sângele victimei”, a declarat procurorul general interimar.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Întrebat dacă în acest caz există și alte victime, Munteanu a declarat că nu dispune de asemenea informații, la etapa actuală fiind un singur suspect.
Potrivit ZdG, pe corpul neînsuflețit al Anei-Maria au fost depistate semne de tentativă de sufocare, multiple arsuri de țigară și înțepături de seringă. Cauza prealabilă a decesului tinerei este traumă cranio-cerebrală deschisă, au declarat pentru ZdG surse din cadrul Centrului de medicină legală. Ana-Maria ar fi fost lovită de mai multe ori cu un obiect dur, contondent. Totodată, aceasta ar fi fost supusă și violenței sexuale.
Principalul suspect în dispariția tinerei este Gheorghe Cotorobai, în vârstă de 45 de ani. RISE Moldova notează că în ultimii ani acesta a lucrat la Penitenciarul nr. 10-Goian, cunoscut drept Centru de Detenție pentru Minori și Tineri.
Amintim că, Ana-Maria, studentă la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei, a dispărut în seara zilei de vineri, 12 aprilie. Potrivit TV8, tânăra se întorcea dintr-o localitatea vecină, unde făcea meditații cu un copil. Întrucât iubitul ei nu a putut să vină să o ia cu mașina, acesta l-a rugat pe un prieten. Cu toate acestea, din motive necunoscute, fata a urcat într-o mașină de ocazie, la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. Pe 19 aprilie, acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Oamenii legii au găsit corpul neînsuflețit al fetei sâmbătă, 20 aprilie, într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. În aceeași zi, Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al tinerei.