miercuri, 19 august, 2026
  • USD
  • EUR
O locomotivă s-a ciocnit cu un automobil la o trecere de cale ferată, între Bălți și Florești
Poză simbol

O locomotivă s-a ciocnit cu un automobil la o trecere de cale ferată, între Bălți și Florești

O locomotivă și un automobil s-au ciocnit astăzi, pe sectorul de cale ferată Bălți-Slobozia-Florești. Potrivit Căii Ferate din Moldova, incidentul s-a produs în jurul orei 14:40, la o trecere la nivel cu calea ferată, în apropiere de kilometrul 13.

În urma impactului, nimeni nu a fost rănit. Totuși, la fața locului a fost solicitată poliția, care urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului. Potrivit CFM, locomotiva se deplasa cu aproximativ 20 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea în zonă era bună.

În acest context, Calea Ferată din Moldova le recomandă șoferilor să fie atenți și să se asigure înainte de a traversa liniile de cale ferată.

Șapte vagoane încărcate cu cereale au deraiat în apropiere de Chircani
Șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale au deraiat în seara zilei de 15 august, în apropierea satului Chircani. Vagoanele făceau parte dintr-un tren care se deplasa spre Giurgiulești. Potrivit Căii Ferate din Moldova, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Vagoanele nu s-au răsturnat, iar încărcătura nu a