luni, 05 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Grădinița-creșă „Albinuța” din Dănceni a fost reabilitată. Peste 130 de copii vor avea condiții mai bune
Foto: ONDRL

FOTO/ Grădinița-creșă „Albinuța” din Dănceni a fost reabilitată. Peste 130 de copii vor avea condiții mai bune

Grădinița-creșă „Albinuța” din satul Dănceni, raionul Ialoveni, a fost reabilitată capital în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Național „Satul European”. Lucrările au îmbunătățit condițiile pentru cei 130 de copii și 34 de angajați ai instituției.

Proiectul a inclus termoizolarea fațadei, schimbarea integrală a acoperișului și amenajarea teritoriului. Pentru lucrări au fost alocate 3,63 milioane de lei din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar administrația publică locală a contribuit cu aproximativ 1,1 milioane de lei.

La evenimentul de finalizare a lucrărilor a participat și viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura educațională. Oficialul a transmis și un mesaj de apreciere pentru cadrele didactice, cu ocazia Zilei Profesorului.

Potrivit directorului Oficiului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, Eugeniu Secrieru, „Albinuța” este cea de-a 70-a instituție de învățământ din țară în care au fost finalizate lucrările de reabilitare prin ediția a doua a Programului „Satul European”. Alte 27 de proiecte sunt în prezent în desfășurare.

Investițiile în grădinița din Dănceni au început și în cadrul Programului „Satul European Expres”. Atunci au fost renovate blocul administrativ, grupurile sanitare, spălătoria, depozitele și cabinetul medical, pentru care au fost alocate 362 de mii de lei.

În localitate au fost realizate și alte proiecte de infrastructură. Prin prima ediție a Programului „Satul European” au fost construite peste 5,5 kilometri de rețele de canalizare și trei stații de pompare, iar aproximativ 800 de locuitori și opt agenți economici au fost conectați la sistemul centralizat.

Totodată, prin Programul „Europa este aproape” este în desfășurare un proiect de reconstrucție a 550 de metri de drum și aproximativ 400 de metri de trotuare pe strada Podgorenilor.

Satul Dănceni are aproximativ două mii de locuitori, dintre care circa 450 sunt copii.